Mai mult pe dupa perdea decit oficial, mai pe la adapostul unor firme din paradisuri fiscale, investitorii rusi au pus un picior mare in Romania. In industrie, si nu in orice fel de industrie, ci in cea grea, adica in cea metalurgica si cea petroliera.

Aluminiul

In 2002, Musetescu vindea unei firme “americane”, denumita Marco International, 10% din actiunile producatorului de aluminiu Alro Slatina, una dintre cele mai profitabile societati din tara. Doar 10%, pentru ca atit le mai trebuia investitorilor sa devina majoritari. Restul, adica 41%, fusese deja cumparat de pe bursa, sub ochii proprietarului, statul adica. Care a luat pe Alro doar 11,4 milioane de dolari. Pe motiv ca si principalul beneficiar al Alro, Alprom Slatina, e bine sa aiba acelasi proprietar, tot la Marco a ajuns si acesta, pentru 13,8 milioane, cu tot cu capital de lucru si investitii.

A fost nevoie de un scandal intre unul dintre bosii americani de la Alro si ceilalti actionari pentru a se afla identitatea, de mult banuita, a celor de la Marco. Sint rusi.

A fost nevoie de o alta tranzactie pentru a afla ca pe boss-ul rusilor il cheama Viktor Misitki, despre care se spune ca ar detine un grup cu cel putin 50 de societati raspindite prin lume. Alro tintea de mult cumpararea principalului sau furnizor de materie prima (alumina), Alum Tulcea. Dupa mai multe tentative nereusite, un obscur off-shore din Belize a anuntat ca a cumparat pachetul majoritar de la proprietarii de la acea vreme ai Alum, Balli Group. In spatele lui, acelasi Misitki. Ceata s-a ridicat atunci cind Alro a cumparat Alum de la respectivul off-shore. Deci rusul a ajuns sa detina tot lantul: productie de alumina, aluminiu si prelucrarea lui.

Mai exista un producator de alumina, Alor Oradea. Cumparat, in 1998, la valoare de lichidare, de gigantul Russki Aluminium, firma celebrilor oligarhi Roman Abramovici si Oleg Deripaska. Dupa ce au incercat un santaj cu statul (ne dati curent mai ieftin sau inchidem), au tras obloanele, in 2001. Nici Russki nu a cumparat la vedere, ci printr-o firma numita Cemtrade. In 2004, activele Alor au fost inchiriate, timp de trei ani, tot unei firme rusesti, Soyuz Metal.

Siderurgia

Primul pas facut de rusi in Romania a fost facut prin achizitionarea producatorului de tevi Artrom Slatina. La valoare de lichidare, cumparind datoria pe care firma o avea la AVAB, pentru ca, la acea ora, societatea avea o situatie deplorabila. Cumparatorul a fost firma “germana” Sinara Handel. Care actioneaza de fapt ca o interfata pentru grupul siderurgic rus TMK. Dupa cum s-a aflat ulterior, Sinara era controlata de fapt de rusul Viktor Makarov, iar uzina din Romania este condusa de fiul acestuia, Vasili. Dupa citiva ani, aceeasi Sinara, anuntind public de aceasta data, a cumparat actiunile celebrului Combinat Siderurgic Resita. Cu un euro si fara datorii, dupa privatizarea esuata cu americanii de la Noble Ventures.

Citeste si:

La Combinatul de Oteluri Speciale, societate de altfel profitabila si la privatizare, a ajuns patron o firma “elvetiana”, Conares Trading. Cit de elvetiana a spus de la inceput numele celui care a semnat contractul de privatizare cu statul roman: Vladimir Iorich. Ulterior, presa a dezvaluit ca firma elvetiana actioneaza de fapt pentru Mechel Trading, care reprezinta interesele Uzinelor Metalurgice Celiabinsk.

Tot sub denumirea Conares Trading, rusii de la Celiabinsk au mai luat de pe capul statului o belea: societatea Industria Sirmei Cimpia Turzii, pentru pachetul majoritar de actiuni (asortat si cu ceva datorii) platind statului 2,5 milioane de euro. Ce-i drept, rusii i-au schimbat numele in Mechel Cimpia Turzii.

Petrolul

Singura achizitie sonora pe care rusii au facut-o fara sa se ascunda a fost cumpararea rafinariei Petrotel Ploiesti (fosta Teleajen). Rusii au dat 53 de milioane de dolari pe rafinarie in 1998, dar dupa ceva timp au inchis-o si au repornit-o peste trei ani, in 2004. Pentru modernizari, a fost explicatia oficiala. Dupa redeschidere, capacitatea de rafinare a crescut pina la 2,5 milioane de tone. Intre timp, Lukoil a dezvoltat si o retea proprie de distributie de carburanti, care numara astazi circa 300 de statii. Pe linga faptul ca a fost unica vinzare catre rusi “la vedere”, cazul Petrotel reprezinta singura privatizare a unei rafinarii romanesti care n-a avut parte de controverse si scandaluri.

Doar Abramovici a inchis

Asadar, rusii au preferat in general sa intre pe usa din dos. Desi perceptia asupra lor ca natie este in general negativa (situatie amplificata acum si de criza gazului), in materie de privatizare rusii s-au dovedit, surprinzator, niste investitori seriosi. Fie ca nu au chef de belele cu statul , fie ca trebuie sa ingrase in liniste conturile oligarhilor, nici o societate n-a fost inchisa, cu exceptia Alor Oradea, care n-a fost totusi taiata. Este adevarat ca le-au preluat curate, dupa ce sute de milioane de dolari de datorii istorice au fost sterse. Rusii le-au tratat ca pe niste afaceri, anuntind investitii semnificative (260 de milioane de dolari Lukoil deja efectuate, 10 milioane Mechel Cimpia Turzii, 145 de milioane Alro, deja efectuate etc.) in urma carora o parte dintre cele care mergeau pe pierdere au inceput sa devina profitabile.

Insa, cu foarte putine exceptii, nu isi anunta intentiile, strategia, rezultatele, nu ies in public, preferind solutia comunicatelor de presa emise catre bursa (este obligatoriu) sau catre companiile de imagine cu care lucreaza. Potrivit analistului economic Ionut Popescu, faptul ca rusii opereaza achizitii prin off-shore-uri nu este valabil doar pentru ei. “Sint multe astfel de mari firme care folosesc acest sistem, pentru ca este o modalitate mai simpla si mai economica de a aduce sau de a scoate capital. Nu se mai platesc niste taxe”.