Richard Mansel a venit in Romania in 1996, pentru a deschide primul magazin Metro Cash & Carry in 1996. Pana in 1999, el a ocupat functia de country manager si director de operatiuni al Metro Romania, iar mai apoi a detinut diferite functii in cadrul grupului german, de la manager de proiect, pana la director de zona si mai apoi director de operatiuni in Olanda (2005-2010).

Din mai 2011, Richard Mansel a devenit CEO al diviziei de retail FMCG din cadrul Mercadia Holland BV, companie controlata de miliardarul Dinu Patriciu. Din aceasta pozitie, Richard Mansel coordoneaza activitatea a trei lanturi de magazine: Mic.ro (magazine mici de proximitate), Macro (magazine mari de proximitate) si MiniMax (magazine de tip discount). In prezent, exista in jur de 830 de unitati Mic.ro, 6 Macro, precum si 52 de magazine MiniMax.

Wall-Street.ro: Credeti ca putem vorbi, dupa trei ani consecutivi de scadere a consumului, despre un nou retail FMCG (al produselor de larg consum), poate mai bine adaptat contextului de criza?

Richard Mansel: Schimbarile care au avut loc in ultimii ani in sectorul de retail sunt evidente, ele s-au produs in profunzime. Vorbim acum deja despre un nou comportament de consum caracterizat de noi asteptari din partea clientilor, la care fiecare retailer trebuie sa raspunda. Astfel, fiecare companie a trebuit sa-si adapteze prezenta pe piata la nivel de sortiment, preturi, formate ale spatiilor, concepte, servicii oferite clientilor etc.

Este clar ca peisajul de astazi din retail nu mai este cel pe care il stiam acum doi sau trei ani. Inainte de criza economica, cuvantul de ordine pentru retailul romanesc era expansiunea rapida a formatelor mari, clasice. Astazi, vedem pe piata mai multe tipuri de formate si concepte, un peisaj diversificat.

Totusi, este dificil sa estimezi daca retailul in ansamblu este sau nu mai bine adaptat la contextul de criza. Adaptarea tine de flexibilitatea fiecarei companii. Unii retaileri pot tine pasul mai bine, pot vedea si folosi oportunitatile care apar in perioadele de criza, in timp ce altii au dificultati in a face schimbari. Depinde de capacitatea fiecarei companii sa gaseasca solutii pentru a tine pasul cu transformarile mediului economic in general si ale sectorului de business in care activeaza.

Wall-Street.ro: Formatele moderne de magazine au ajuns sa insemne in 2010 jumatate din vanzarile de retail. Cum poate fi modernizat comertul de proximitate romanesc?

Richard Mansel: Retailul local de proximitate are un potential important creat de actualele nevoi ale clientilor. Comportamentul de consum s-a schimbat mult in ultimii 2-3 ani. Contextul actual al pietei, caracterizat de un nivel mai mic al cheltuielilor pentru cumparaturi, dar si de schimbari ale asteptarilor pe care le au clientii a dat nastere la oportunitati de dezvoltare pentru conceptele de proximitate.

Romanii isi doresc sa gaseasca in magazine articole de baza si produse proaspete pentru consumul zilnic. Ei apreciaza faptul ca pot avea la indemana astfel de produse in magazinele de proximitate, intr-o oferta integrata foarte bine in fluxul vietii de zi cu zi a comunitatii. Oamenii vor sa vada un sortiment bine structurat, dar au in acelasi timp nevoie de servicii adaugate care le pot usura existenta cotidiana.

Wall-Street.ro: Anul acesta, am asistat la procese de remodelare, rebranduire, repozitionare, precum si la o lupta acerba pentru un pret cat mai mic. Cum se leaga aceste "miscari" de actualul context?

Richard Mansel: Astfel de proiecte ne spun, de regula, ca organizatiile incearca sa se adapteze la schimbarile rapide din mediul economic. Sunt schimbari care produc mutatii in peisajul general al pietei, in comportamentul de consum si asa mai departe. Companiile isi adapteaza atat oferta, cat si formatele si conceptele, in incercarea de a-si consolida sau extinde cota de piata.

Exista inca un potential substantial de crestere, iar acesta poate fi vazut fie si numai daca privim dinamismul actual al pietei, la numarul important al retailerilor foarte activi pe zona de extindere a retelelor de magazine.

Wall-Street.ro: Se poate observa o anumita estompare a liniilor de separare intre diferite formate de magazine? Supermarketurile imprumuta din magazinele de discount si viceversa, suprafetele magazinelor nu mai sunt atat de strict delimitate in privinta formatelor de care apartin.

Richard Mansel: Linia de demarcatie dintre diferitele formate, cum este cel de supermarket si discounter, este astazi mai fluida, mai flexibila. Nu mai exista alb si negru, ci vorbim mai curand de o linie gri in demarcarea formatelor. Este normala tendinta formatelor de retail de a extrage si integra caracteristici ale altor concepte. Este raspunsul companiilor care incearca astfel sa se adapteze la asteptarile clientilor si sa le ofere mai multe optiuni.

Wall-Street.ro: Cat emotional si cat rational (in organizarea magazinului, in iluminat etc.) exista intr-un magazin?

Richard Mansel: Cred ca trebuie sa pastrezi un echilibru intre cele doua tipuri de ingrediente. Este foarte important sa oferi intotdeauna clientilor exact ceea ce promiti si ceea ce ii faci sa creada ca vor gasi la tine. Cand iti comunici si pozitionezi oferta, fie ca o face in intreriorul sau exteriorul magazinului, creezi anumite asteptari. De aceea, trebuie sa te asiguri ca oamenii care vin la tine in magazin gasesc exact ceea ce le-ai promis.

Citeste si:

Daca spui ca oferi conceptul de discount, trebuie sa ai un sortiment de discounter. Daca te pozitionezi ca magazin care ofera delicatese, trebuie sa ai pe rafturi produse din aceasta categorie. Trebuie sa oferi ceea ce spui prin imaginea pe care o comunici pe piata. Altfel, clientii isi vor pierde increderea in tine.

Bacanul Mic.ro are nevoie de abilitati antreprenoriale. Managerul de magazin si asociatul Mic.ro trebuie sa faca parte din comunitatea locala, sa intre in grupul de cunostinte ale oamenilor din comunitate.

Lupta pentru cel mai mic pret

Wall-Street.ro: Care sunt principalele tendinte in retailul romanesc al anului 2012? Care estimati ca va fi evolutia pietei de retail in Romania anul viitor fata de 2011?

Richard Mansel: In ceea ce priveste consumul, ne asteptam ca situatia sa nu se schimbe semnificativ fata de 2011. Sensibilitatea fata de pret se va pastra si in 2012, la fel cum a fost anul acesta. Competitia se va intensifica, prin urmare va creste presiunea pe care fiecare companie o va simti.

Vor conta din ce in ce mai mult abordarea fata de clienti si modul in care retailerii inteleg nevoile reale ale acestora. Clientii au acum multe optiuni dintre care pot alege. Ei vor decide unde isi deschid portofelul pentru cumparaturi. Ei vor decide in final ce magazine vor castiga si care vor pierde cota de piata.

In actualul context, caracterizat de o disponibilitate mai mica a resurselor pentru cumparaturi, vedem in continuare oportunitati de dezvoltare pentru conceptele de proximitate si cele de tip discount.

Wall-Street.ro: Se mai face "business as usual" in cel de-al treilea an de criza economica?

Richard Mansel: Putem vorbi de evolutii sau tendinte noi care apar, putem vedea modele noi de business si oportunitati care se contureaza in acest proces de reasezare a economiei. In final, nevoile consumatorilor raman totusi preocuparea principala pentru toate business-urile, pentru ca portofelul clientului decide intotdeauna. Acest lucru simplu este si va fi centrul de greutate al realitatii economice.

Nu este nevoie neaparat sa gasesti o definitie pentru o noua economie, trebuie sa privesti tot timpul catre consumator, pentru ca de acolo pleaca totul. Din acest punct de vedere, un business este si va ramane “as usual”.

Dinu Patriciu, despre cererile de insolventa: "Se rezolva"

Dinu Patriciu a declarat recent ca a trebuit sa restructureze reteaua Mic.ro, dar ca nu se pune nici problema vanzarii si nici a insolventei, asa cum s-a vehiculat in ultima perioada in presa. Referitor la cererile de insolventa ale Mic.ro venite din partea catorva creditori, Patriciu a afirmat ca "se rezolva", dar a refuzat sa faca publica valoarea datoriilor lantului de magazine, potrivit Mediafax.

Patriciu: Mic.ro nu este nici de vanzare, nici aproape de insolventa

Patriciu: Mic.ro nu este nici de vanzare, nici aproape de insolventa

Potrivit revistei Forbes, Dinu Patriciu are o avere estimata la 2,1-2,2 miliarde de euro. Miliardarul astfel este cel mai bogat roman.

Schimbare in topul celor mai bogati romani. Vezi noul clasament

Schimbare in topul celor mai bogati romani. Vezi noul clasament

Primul magazin Mic.ro s-a deschis in aprilie 2010. Oficialii companiei estimeaza ca Mic.Ro va finaliza anul cu un total de 1.300 de magazine fixe si 1.000 mobile, pe roti. Intregul proces de expansiune a Mic.Ro si Macro il va costa pe omul de afaceri intre 225 si 250 de milioane de euro, potrivit unor estimari din mai 2011.

Cum vrea Patriciu sa domine retailul local

Cum vrea Patriciu sa domine retailul local

Grupul Mercadia Holland BV detine retelele Mic.ro, Macro si MiniMax Discount, Bet Cafe Arena, BioGood si restaurantele Heritage si Madame Pogany's din Bucuresti. In iunie 2011, oficialii Mercadia au anuntat pentru intregul grup o cifra de afaceri anuala de 460 milioane de euro.

Sursa foto: Agerpres.