Piata neagra a tigaretelor se situa in luna noiembrie la 15%, in crestere de la 11,8% in septembrie, revenind astfel la nivelul din iulie, potrivit unui studiu al firmei de cercetare Novel.
Vanzarile de tigari "la negru" au scazut continuu in 2010 si in prima parte a anului in curs, conform Mediafax.

In ianuarie 2010 contrabanda a atins un maxim istoric de 36,2%, consecinta a cresterilor masive ale accizei la tigarete. Ulterior, comertul ilegal cu tigarete a inceput sa scada, astfel incat in martie 2011 se situa la sub 15%, iar in mai la 11,8%, conform sursei citate.

Contrabanda a crescut in iulie la 15,7% din piata, in septembrie a scazut din nou la 11,8%, pentru ca in noiembrie sa revina la nivelul anterior. Rezulta astfel o medie pe 2011 de 15,2%.

"Este vorba, totusi, despre o crestere de peste trei puncte procentuale in doua luni. Aceasta ar putea fi cauzata de sezonalitate, de asteptarile legate de sfarsitul de an, precum si de ingrijorarea populatiei referitoare la adancirea crizei economice, coroborata cu sporirea cheltuielilor in perioada de iarna. Ar mai trebui adaugat ca, in timp ce inventivitatea contrabandistilor este inepuizabila-acum se transporta tigaretele ilegal si cu deltaplanul sau pe sub apa-bugetele alocate de institutiile competente ale statului pentru combaterea contrabandei, precum si numarul lucratorilor vamali si ai Politiei de Frontiera s-au redus substantial. A aparut si o noua tendinta semnalata de autoritati: din ce in ce mai multe tigarete ieftine patrund in spatiul comunitar, inclusiv in Romania, prin Grecia", a declarat intr-un comunicat Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications la JTI Romania.

Adrian Popa, Director Corporate Affairs & Communications la BAT Romania, a afirmat ca spera sa nu fie vorba despre o intrare pe un trend ascendent, ci despre o majorare temporara a nivelului contrabandei, determinata de factori conjuncturali.

"Pentru ca piata neagra sa scada din nou este nevoie ca autoritatile sa continue eforturile de combatere a comertului ilicit, care au dat rezultate pana acum. Totodata, calendarul de crestere a accizelor, care reprezinta un element de coerenta si normalitate pentru industria tutunului, este necesar sa fie mentinut si pe viitor in forma actuala, indiferent de contextul economic. Un singur punct procentual recuperat de piata legala din contrabanda reprezinta incasari suplimentare la bugetul de stat de peste 30 milioane de euro", a spus Popa.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri