Afacerile grupului Mobexpert, unul dintre cei mai importanti jucatori din industria mobilei din Romania, au crescut cu aproape 3% in acest an si vor avansa cu 2-3% in 2012, de la nivelul de aproximativ 115 milioane euro consemnat in 2009 si 2010.
Pe langa vanzarile de mobilier, unul dintre factorii care a influentat pozitiv afacerea Mobexpert in acest an este reprezentat de investitiile in nise noi, precum decoratiunile sau accesoriile pentru casa, a declarat pentru Mediafax Dan Sucu, proprietarul grupului.

Grupul a inregistrat in acest an rezultate pozitive pe segmentul de mobilier de terasa si gradina, canapele, accesorii si decoratiuni, saltele si corpuri de iluminat, potrivit sursei citate.

"Mobexpert isi va pastra aceeasi evolutie - crestere de 2-3% - si in 2012. Aceasta estimare este bazata pe investitia in noi colectii si pe cresterea, in continuare, a unor nise cu potential, complementare mobilei", a aratat Sucu.

Grupul a anuntat anterior ca afacerile s-au plasat la 115 milioane euro in 2009 si 2010.

Referindu-se la evolutia pietei de mobila, Sucu a estimat insa o scadere de aproximativ 12%.

"Exista trei cauze mari ale acestei scaderi. In primul rand, veniturile populatiei. Categoria de mijloc, cea mai afectata de criza ultimilor ani si cea care constituie principalul client pentru Mobexpert, nu are perspective reale de crestere a veniturilor in viitorul apropiat. Asistam, adevarat, la o stabilizare a veniturilor si a economiei, dar este o stabilizare la nivelul de jos. In al doilea rand, piata imobiliara. Vanzarea de mobilier este strans legata de acest segment. In al treilea rand, lipsa de perspectiva privind un trai mai bun in viitorul apropiat", a spus omul de afaceri.

El a adaugat ca nu exista semnale care sa indice o crestere a pietei in 2012.

Grupul Mobexpert cuprinde mai multe companii de retail, import sau servicii si fabrici de mobila, entitatile fiind administrate independent. Sucu a lansat afacerea Mobexpert in 1993, iar grupul se numara printre cei mai mari retaileri de mobila din Romania, alaturi de IKEA, Elvila, kika, Neoset sau Lemet.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri