Algocalmin, folosit impotriva durerilor, este cel mai bine vandut medicament de pe piata locala, din punctul de vedere al volumelor, arata datele companiei de cercetare IMS Health. Vezi aici care sunt urmatoarele pe podium.
Astfel, in perioada ianuarie-septembrie 2011, s-au vandut 9 milioane de cutii de Algocalmin, medicament produs de Zentiva (Sanofi).

Pe locul al doilea, cu 7,2 milioane de cutii, se afla Nurofen, produs de Reckitt Benckiser, urmat de Paracetamol (mai multi producatori), cu 6,2 milioane de cutii.

Pozitiile urmatoare sunt ocupate, in ordine, de Parasinus (5,2 mil. cutii), Aspenter (5 mil. cutii), Acid Acetilsalic (4,9 mil. cutii), Enap (3,7 mil. cutii) si Antinevralgic (3,4 mil. cutii), Metoprolol LPH (3,2 mil. cutii) si Indapamid LPH (3,2 mil. cutii).



Nurofen, performer si ca valoare, si ca volum

Din punctul de vedere al valorilor, clasamentul arata diferit. Un singur medicament apare in ambele topuri. Este vorba despre Nurofen, care in perioada ianuarie-septembrie 2011 a obtinut incasari de 22,4 milioane de euro (locul al cincilea).

Clasamentul este condus de Seretide (medicament pentru astm), urmat de MabThera (medicament pentru leucemie) si de Pegasys (medicament pentru hepatita).

Seretide, produs de GlaxoSmithKline, a avut vanzari de 31,3 milioane de euro in primele noua luni din 2011, in crestere cu 19,5% fata de perioada similara din 2010.

MabThera, produs al elvetienilor de la Roche, se afla pe locul al doilea, cu vanzari de 27,4 milioane de euro, in crestere cu 9,3% comparativ cu ianuarie-septembrie 2010.

Locul al treilea este ocupat de Pegasys (Roche), care a inregistrat in intervalul analizat vanzari de 27,3 milioane de euro, in scadere cu 18,5% fata de ianuarie-septembrie 2010.

Pozitiile urmatoare sunt ocupate, in ordine, de Crestor (24,9 mil. euro), Nurofen (22,4 mil. euro), Neorecormon (21,7 mil. euro), Avastin (18,3 mil. euro), Enbrel (18,2 mil. euro), Remicade (17,9 mil. euro), Glivec (16,3 mil. euro).

Dintre cele 10 medicamente, doar patru (doar Seretide, MabThera, Enbrel si Remicade) au inregistrat cresteri in primele noua luni din 2011 fata de perioada ianuarie-septembrie 2010.

Topul celor mai vandute medicamente

(in functie de valoare, in perioada ianuarie-septembrie 2011)


Sursa: IMS Health.
Nota: Nota: valorile reprezinta intrari in farmacii, la pret de achizitie al farmaciilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri