Xerox Romania a obtinut anul trecut venituri de 44 milioane de dolari, in crestere cu 12% comparativ cu 2004, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, directorul general al companiei, Marius Persinaru.

Acesta estimeaza pentru 2006 un avans de cel putin 10%.
"Anul 2005 a fost un an foarte bun pentru toate diviziile Xerox Romania, cele mai bune evolutii le-au avut insa vanzarile de echipamente si consumabile", a declarat Persinaru, citat de Mediafax.

Potrivit reprezentantului companiei, 60% din vanzarile realizate de Xerox Romania in 2005 au fost realizate prin intermediul partenerilor. In 2006, compania va lansa in jur de 20 de familii de produse, destinate in principal segmentului de echipamente multifunctionale si celui de imprimante color.

Xerox Romania este subsidiara a companiei Xerox, cu o activitate pe piata locala de peste 35 de ani. Compania dispune de 6 distribuitori, 25 de concesionari si 135 de reselleri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri