Acum un an, cresterea pretului la carburanti era iminenta in contextul tulburarilor din nordul Africii si Orientul Mijlociu. Blocarea exporturilor de petrol din Libia, protestele din tarile arabe, criza datoriilor si cererea mai mare din partea statelor emergente au pus sub presiune pretul petrolului, care a sarit de 110 dolari/baril si s-a mentinut in jurul acestei valori tot anul. Dupa o noua runda de scumpiri la pompa, se pare ca in curand vom ajunge sa dam 7 lei pe un litru de benzina.

Preturile la benzina in UE dec '10-'11

La inceputul lui ianuarie 2011, un baril de petrol costa putin peste 91 de dolari. Cateva saptamani mai tarziu, la jumatatea lui februarie, momentul indepartarii de la putere a liderului egiptean Hosni Mubarak, pretul unui baril de petrol a sarit de 96 de dolari.

Preturile au crescut rapid odata cu intetirea protestelor din Libia si stoparea exporturilor din aceasta tara care insemnau 2% din consumul la nivel mondial. Intre mijlocul lui februarie si prima saptamana din martie, ele au facut un salt de 25%.

In primele cinci luni ale anului trecut, pretul petrolului Brent (de referinta pentru bursa londoneza) s-a majorat de la 90 dolari/baril la 110-120 dolari/baril, cel mai inalt nivel din 2008, cand s-a apropiat de 150 dolari/baril. Per total, petrolul s-a scumpit in 2011 cu circa 20%.

Dupa turbulentele din primavara, preturile pareau sa se mai domoleasca in vara, dar in octombrie anul trecut ele au inceput din nou sa urce, depasind nivelul de 110 dolari/baril.

Saptamana trecuta, pretul unui baril de petrol Brent a spart pragul de 125 dolari/baril, cea mai mare valoare din ultimele 9 luni, dupa ce Iranul a decis sa nu mai exporte catre Marea Britanie si Franta, ca raspuns la embargoul petrolier al Uniunii Europene, impus drept sanctiune pentru programul nuclear al Teheranului.



Dincolo de contextul international sau de cotatiile petrolului Brent, preturile din benzinariile romanesti par a avea propria logica.

Intr-adevar, pretul materiei prime nu este singurul care influenteaza tarifele afisate in benzinarii; acestuia i se adauga evolutia cerere/oferta, costurile si profiturile de rafinare, de distributie si de marketing, dar si taxele (54% din pretul actual benzinei, cea mai mica pondere din UE, potrivit unei analize a Andreei Paul, consilier al premierului) si disponibilitatea capacitatilor de transport si rafinare. In preturile finale intra deci si costurile, dar si profiturile, uneori pierderile rafinariilor, comerciantilor, distribuitorilor si proprietarilor de benzinarii.

Preturile la produsele petroliere, inclusiv carburantii, depin de mai multi factori cu functie variabila, se precizeaza intr-un comunicat al Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Acesti factori sunt:

- evolutia pretului titeiului pe piata internationala;
- evolutia preturilor externe ale carburantilor;
- evolutia cursului de schimb leu/dolar;
- calendarul de armonizare cu UE a accizelor pentru produsele petroliere.

“Coroborarea acestor factori conduce la cresterea sau scaderea preturilor produselor petroliere, dar asta nu inseamna ca o scadere a pretului titeiului duce automat la scaderea pretului produselor petroliere daca ceilalti factori au o influenta mai mare in stabilirea pretului”, se arata in comunicat.

Odata trecute de pragul de 5 lei pe litrul de benzina, in ianuarie 2011, preturile (la sortimentele cele mai scumpe) au ajuns repede la peste 6 lei in aprilie. Transportatorii si soferii au amenintat cu boicotul marii benzinari, consumatorii au cerut tot mai vehement transparentizarea modului in care se calculeaza tarifele la pompa, iar Emil Boc, premierul de atunci, a solicitat o analiza pe piata de carburanti si chiar a propus inghetarea preturilor, solutie care insa nu a fost aplicata.

Toate aceste reactii veneau deja pe fondului unui an anterior cand scumpirile nu s-au corelat cu preturile petrolului, cresterea taxelor si cursul leu/dolar. Rezultatul pentru buzunarele noastre? Daca in decembrie 2010 un litru de benzina costa, in medie, 4,1 lei, un an mai tarziu, pretul urcase la 5,5 lei.

Cat platesc acum romanii pentru un litru de benzina?
De la inceputul anului acesta si pana in prezent, pretul benzinei a crescut cu 4,3%, in vreme ce in UE acesta a scazut cu 2,2%.

Saptamana trecuta, Petrom, cea mai mare companie din Romania, care a raportat un profit urias pe 2011, a majorat preturile la benzina si motorina cu 12 bani (6,4 lei/litru la cel mai scump sortiment), respectiv 9 bani.

La scurt timp, si Rompetrol a saltat tarifele cu 16 bani litrul de benzina (6,26 lei/litru la cel mai scump sortiment) si cu 12 bani litrul de motorina. “Tonul” majorarilor fusese dat de Lukoil, care urcase pretul celui mai ieftin sortiment de benzina din portofoliul sau – Euroluk 95 – cu 3 bani/litru, pana la 5,6 lei.

In aceste conditii, revine in atentie discutia despre 7 lei pentru un litru de benzina. La fel si cea despre contextul international. In momentul de fata, pretul petrolului este influentat de tensiunile dintre Iran si Occident, intreruperile in furnizarea petrolului din Nigeria, dar si de criza datoriilor din Europa.

Analistii Goldman Sachs estimau la finalul anului trecut ca pretul unui baril de petrol ar putea ajunge la 127,5 dolari in 2012, respectiv la 135 dolari in 2013. Cei de la UBS prevad 105 dolari/barilul de petrol Brent, insa toate aceste prognoze ar putea fi usor date peste cap de sporirea tensiunilor din Orientul Mijlociu.

OMV Petrom spune ca va scumpi carburantii si anul acesta. Mariana Gheorghe, CEO-ul companiei petroliere, a declarat recent ca “politica de crestere moderata a preturilor va continua”, in functie de principiile de piata pe baza cotatiilor internationale si a fiscalitatii . Ramane de vazut ce va insemna “moderat”.

In 2011, OMV Petrom a crescut pretul la benzina cu 22%, iar pe cel al motorinei cu 25%. In acelasi an, consumul de benzina a scazut cu 9%, iar cel de motorina cu 7%.











Sursa tabel: Europe's Energy Portal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri