Madalina Luca s-a angajat din al doilea an de facultate in media. A lucrat ca reporter si prezentator de stiri sportive. Inainte de licenta a renuntat la job, iar apoi s-a reangajat, dar intr-un alt domeniu, creatie publicitara, unde a stat un an. Dupa un an in advertising s-a ivit ocazia la care visa, sa lucreze in consultanta de afaceri, la TDP Partners, o companie specializata pe fonduri europene. Madalina Luca a fost primul angajat al companiei, iar intr-un an a ajuns partener.

“A fost o miscare naturala, de cand eram copil am iubit matematica, iar apoi in liceu a inceput sa-mi placa la fel de mult si economia. Am absolvit facultatea de cinernetica economica si chiar daca nu am fost cea mai buna studenta, eram in primii 10-20 de studenti din an. Pe tot parcursul facultatii am avut bursa de studii si chiar de merit. Am investit mult in educatie si mi-am dorit sa lucrez in domeniul pentru care m-am pregatit la universitate”, povesteste Madalina Luca pentru wall-street.ro.

“Cand eram mica le spuneam parintilor ca atunci cand ma fac mare vreau sa fiu prezentatoare TV, stewardesa si expert financiar. Doua din aceste meserii le-am bifat, pe cea de-a doua nu cred ca mai am cum sa o urmez, insa calatoresc foarte des cu avionul”, continua ea.

Citeste si:

Tanara de 29 de ani, spune ca varsta frageda la care a ajuns partner, dar si faptul ca pare mai tanara decat este are si dezavantaje. “Pierzi din credibilitate. Au fost si situatii amuzante, cand atunci cand m-au vazut unii clienti mi-au spus ca ar dori sa discute cu unul dintre parteneri”, spune amuzata Madalina Luca.

Cum s-a hotarat sa lase publicitatea pentru consultanta de afaceri? “In momentul in care s-a ivit oportunitatea de a lucra la TPD Partners ceva din mine a vibrat. Am simtit ca asta trebuie sa fac si in ultimii 5 ani (compania s-a infiintat in urma cu 5 ani-n.r.)nu mi-am pierdut niciodata entuziasmul pentru ceea ce fac mai mult de 5-10 minute”, a declarat Madalina Luca, adaugand ca felul in care se dezvolta acest business nu o lasa sa se plictiseasca, este ca un copil.

De altfel, Madalina chiar se pregateste sa devina mama pentru prima oara. “O sa revin destul de repede la birou. Nu as putea sa spun acum cum o sa se schimbe viata mea dupa ce nasc. Nu imi este frica ca o sa ratez momentele de crestere a copilului din cauza carierei. Daca era menit sa le ratez, oricum as fi facut-o. Acum am in fata o farfurie mare si plina, cand va veni copilul probabil voi incerca sa imi iau o farfurie mai mare in fata. Sunt pasionata de viata mea cu tot ceea ce curpinde, iar cand esti pasionat de viata nu mai ai timp sa obosesti”, incheie ea.