Minerii Companiei Nationale a Huilei (CNH) Petrosani cer Ministerului Economiei majorarea cu 100 de lei a sporului de periculozitate, de la 600 de lei la 700 de lei, si cresterea pretului carbunelui livrat producatorilor de energie, fara sa avanseze un nivel anume, afirma surse din CNH.
"Vor avea loc si miercuri intalniri intre sindicate si reprezentantii Ministerului Economiei. Sindicatele minerilor cer cresterea de la 600 de lei la 700 de lei a sporului de periculozitate, la nivelul salariului minim pe economie, care nu a mai fost modificat din 2008. Potrivit contractului colectiv de munca, sporul de periculozitate trebuie sa die egal cu salariul minim pe economie. Va fi discutat si subiectul pretului gigacaloriei pe care CNH trebuie sa il incaseze de la Mintia si Proseni, termocentralele catre care livreaza carbunele", au adeclarat pentru Mediafax surse din CNH.

Minerii din Valea Jiului au inceput luni proteste la sediul CNH si pe strazile din Petrosani, solicitand in principal respectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, in baza caruia sporul de periculozitate ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizata, ceea ce ar fi presupus o crestere a salariilor cu circa 10%.

In 17 ianuarie, Ministerul Economiei a incheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei transe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajati disponibilizati in 2011 din companie, precum si cresterea pretului de vanzare a huilei catre producatorii de electricitate.

Ministerul Economiei a aprobat marti plata ultimei transe, de 7.000 de lei, reprezentand o treime din total.

Mintia si Paroseni asigura aproape 6% din consumul national de energie electrica.

Protestele minerilor au continuat si marti, iar miercuri, peste 5.000 de mineri aflati la sediul CNH cer Guvernului sa le acorde drepturile promise.

CNH are aproximativ 7.800 de angajati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri