Compania Rominserv, antreprenor general al Grupului Rompetrol, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de aproximativ 100 milioane de dolari, dupa ce in 2004 Rominserv a realizat o cifra de afaceri de 50 de milioane USD si o rata a profitului net de circa 7%. Productivitatea companiei a crescut de patru ori in ultimii doi ani, numarul de angajati pastrandu-se constant la circa 800 de persoane.

Compania, care asigura antreprenoriat general, servicii de mentenanta industriala si comert pentru echipamente, piese de schimb si materiale de constructii, si-a diversificat oferta in urma achizitiei platformei Iaifo Zalau si a societatii Palplast Sibiu. Aceasta include acum productia de robinete, armaturi industriale si tevi de polietilena pentru retele de gaze, apa si sisteme de irigatii.

Strategia adoptata de Rominserv pentru acest an urmareste transformarea Palplast Sibiu dintr-un simplu producator de tevi intr-un ofertant de solutii complete: produse-servicii-consultanta. In aceste conditii, Palplast previzioneaza o cifra de afaceri de 7,5 milioane dolari, profit de peste un milion dolari si un nivel al investitiilor ce va depasi 650.000 dolari. La ora actuala, Palplast detine in Romania o cota de piata de 19%, iar in Republica Moldova de 35%. Rominserv va dezvolta, totodata, activitatile de profil ale societatii Rominserv Valves IAIFO Zalau, estimand pentru anul in curs o cifra de afaceri de circa 10 milioane euro si un profit de peste un milion de euro. Sunt luate in calcul contracte de circa 2,1 milioane euro pe piata interna si de 1,1 milioane euro pe cea externa. Investitiile se vor cifra la aproximativ un milion de euro, constand in principal in achizitionarea de utilaje, modernizari si aplicarea programelor de conformare la mediu.