Electroalfa isi dezvaluie noul brand, drept consecinta a unui amplu program derulat cu scopul de a repozitiona organizatia in raport cu necesitatile interne si de piata. In urma unei complexe auditari derulate de catre un consultant independent, au fost evidentiate misiunea, viziunea si valorile impartasite in cadrul companiei, precum si o strategie de comunicare sprijinita de o noua identitate si un stil vizual modern.
Printre deciziile referitoare la arhitectura brandului s-a numarat adoptarea unui nume simplificat (Electroalfa, reunind cele doua nume anterioare ale afacerilor: Electro Alfa GMC si Electro Alfa International), iar printre cele referitoare la pozitionare s-a numarat adoptarea un nou vector de stimulare interna si externa, sub forma unui slogan ('prieten si partener').

'Nevoia strategica de diferentiere ne-a determinat ca, incepand cu aprilie 2005, sa demaram in cadrul companiei proiectul de rebranding. Prin acesta, ne-am dorit obtinerea unui nou brand, pus in valoare de o noua identitate vizuala, cu ajutorul careia sa putem construi si imbunatati imaginea Electroalfa. Este absolut necesar sa proiectam in permanenta o imagine la fel de clara si sincera precum valorile care ne aduc succesul: calitate totala recunoscuta in piata, profesionalism, seriozitate, responsabilitate sociala, capacitate de inovare si prietenie', spune Gheorghe Ciubotaru, Presedinte Electroalfa.

'Partenerii nostri trebuie sa cunoasca faptul ca produsele noastre sunt realizate de o echipa de profesionisti pasionati, deoarece la noi in Electroalfa, efortul uman si tehnologic se unesc si contribuie decisiv in favoarea crearii de valoare pentru client. Astfel putem stabili relatii nu doar de afaceri, ci si de prietenie de lunga durata, subliniind caracteristicile noastre speciale, obtinand unicitatea si mentinand renumele dobandit de-a lungul anilor', afirma Laura Danila, Marketing Manager la Electroalfa.

Noul logo pune in valoare trasaturile intregii organizatii prin echilibru grafic, cromatica specifica si fluiditatea formei ce degaja energie si dinamism. Caligrafia specifica a numelui adauga o nota distincta intregii compozitii.

'Noul brand diferentiaza produsele Electroalfa de cele ale concurentei intr-un mod unic si motivant pentru angajati, clienti, furnizori si distribuitori. Identitatea vizuala este
acum bine determinata si unitara, capabila de a sprijini in mod consecvent valorile companiei', adauga Gabi Toth, consultantul care a creat noua platforma de brand si noua identitate vizuala.

Implementarea noului brand este in acest moment in plina desfasurare si va dura pana la sfarsitul anului 2007.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri