Ministerul Petrolului din Irak a publicat joi lista finala cu cele 47 de companii precalificate sa participe la o licitatie programata la sfarstul lunii mai, pentru drepturi de explorare la 12 perimetre de gaze si petrol, printre acestea figurand si Romgaz.
Gigantul american Exxon Mobil, cea mai mare companie petroliera listata din lume, a disparut din varianta finala a listei, iar cea mai notabila aparitie este Syrian General Oil, transmite Reuters, preluat de Mediafax.

Exxon Mobil a deranjat Bagdadul prin semnarea unui acord de explorare cu guvernul regional din Kurdistan, considerat ilegal de catre autoritatile centrale.

Anul trecut, Ministerul Petrolului din Irak a exclus compania americana Hess Corp din licitatie dupa ce a semnat mai multe acorduri cu guvernul din Kurdistan.

Printre companiile precalificate pentru licitatie se numara BP si Shell (Marea Britanie), Chevron (SUA), CNOOC si CNPC (China), Eni (Italia), Gazprom, Rosneft si Lukoil (Rusia), Glencore (Elvetia), Statoil (Norvegia) si Total (Franta).

Companiile selectate se pot asocia in consortii pentru explorarea perimetrelor scoase la licitatie.

Campurile petrolifere si gazeifere din Irak au fost neglijate in ultimele decenii, din cauza razboaielor si sanctiunilor economice.

Licitatia pentru explorarea celor 12 blocuri este programata pentru 30-31 mai, dupa ce a fost amanata de mai multe ori, si ar putea creste rezervele Irakului cu aproximativ 820 miliarde metri cubi de gaze si 10 miliarde barili de petrol.

Guvernul de la Bagdad a imbunatatit in februarie conditiile de organizare a licitatiei, renuntand la prevederea ca orice proiect sa aiba o companie irakiana printre parteneri.

Licitatia se va concentra in principal pe drepturi de explorare a zacamintelor de gaze, iar perimetrele sunt situate in zone izolate din vestul si centrul tarii. Astfel, perimetrele ar fi destinatii riscante de investitie, din moment ce sunt mai dificil de protejat impotriva unor eventuale atacuri ale insurgentilor, potrivit Reuters.

Companiile vor putea extrage imediat eventuale zacaminte de gaze descoperite, insa guvernul si-a asigurat optiunea de a impiedica o companie sa exploateze rezervele de petrol in schimbul unei compensatii financiare.

Singura companie romaneasca in randul celor 47 de candidati precalificati pentru licitatie este Romgaz, cel mai mare producator de gaze din Romania, controlat de stat prin Ministerul Economiei.

Ministerul Petrolului va accepta oferte de la companii din SUA, Franta, China, Japonia, Rusia, Marea Britanie, Italia, Emiratele Arabe Unite, Elvetia, Egipt, Croatia, Coreea de Sud, Kuweit, India, Pakistan, Indonezia, Vietnam, Malaezia, Thailanda, Olanda, Angola, Norvegia, Siria si Turcia.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri