Gregor Aufhauser se trezeste in zilele de lucru in jurul orei 7:30 si petrece la birou minimum 10 ore.

"De obicei, incep la 08:30. Unul dintre cele mai importante obiective in calitate de manager este de a avea o echipa buna la birou; in caz contrar te poti trezi cu o multime de sarcini de rezolvat, care nu ar trebui facute de tine. Managementul inseamna sa iei decizii si sa ai timpul necesar pentru aceasta. Prin urmare, sunt foarte incantat de colaborarea cu colegii mei romani", spune Gregor Aufhauser.

Orele lungi de munca incearca sa le compenseze cu putin sport. Este pasionat de squash.

Drumul pana la birou - o plimbare comoda. Se poate in Bucuresti?

"Deoarece biroul nostru este in complexul The Grand, iar eu stau in JW Marriott, modul meu de a ajunge la serviciu este o plimbare comoda de la un etaj la altul. Multi dintre chiriasii din birourile noastre apreciaza faptul ca pot oferi acest confort si partenerilor de afaceri din strainatate", crede Aufhauser.

In opinia sa, Bucurestiul este un oras activ, cu mult spatiu pentru dezvoltare.

"De exemplu, renovarea recenta a centrului vechi arata incantator. Orasul are, de asemenea, avantajul de a fi destul de aproape de mare si de munte. In ceea ce priveste clima, am aflat ca, in Bucuresti, scara de temperatura este destul de larga, vara este foarte cald si iarna foarte frig in comparatie cu Viena", afirma acesta.

Seful The Grand isi incepe ziua in mod obisnuit cu cafeaua de dimineata si verificarea emailurilor.

"Cred ca majoritatea oamenilor care au o afacere de condus sau o slujba intr-un birou isi incep ziua de lucru in acelasi fel, prin urmare, nu este nimic iesit din comun", a adaugat Aufhauser.

La birou, isi stabileste in medie, patru intalniri pe zi, dar sunt zile in care participa si la alte sedinte interne neprogramate.

Citeste si:

Aufhauser sustine ca numarul acestora nu este important, ci scopul intalnirilor.

"Obisnuiesc sa practic o politica deschisa la birou fata de colegii mei. Ei pot veni sa ma viziteze si sa-mi vorbeasca oricand simt nevoia, ca sa gasim impreuna solutii la orice situatie cu care se confrunta. Scopul meu este sa am intalniri eficiente, nu intalniri lungi. Bineinteles ca este important sa inteleg obiectivele si interesele celor cu care ma intalnesc, iar acest lucru poate lua ceva timp. Nu stabilesc o limita de timp pentru intalnirile mele, ci un obiectiv clar definit", sustine acesta.

Ii place sa citeasca tot ce se scrie despre Austria si despre "ce este important in lume". Citeste publicatii din Austria si Nine O`Clock Romania.

Cand vine vorba de mancare, restaurantul sau favorit este JW Steakhouse de la Marriott.

"Este cel de-al doilea JW Steakhouse deschis in Europa, un concept de restaurant contemporan, bazat pe calitate, bun-gust si confort, american pana in maduva oaselor. American pentru ca ofera o atmosfera eleganta, dar destinsa, cu spatii largi si deschise. Si multa carne de vita. Si nu oricare, ci faimosul Black Angus maturat, importat special din SUA și selectat conform criteriilor drastice ale USDA (U.S. Department of Agriculture). Atmosfera este placuta, mancarea este excelenta, iar acum este si la un pret rezonabil", spune Aufhauser.

Gregor Aufhauser nu este activ pe retelele social media, insa recunoaste ca "vom vedea pe viitor noi directii de dezvoltare in acest domeniu. Mijloacele de comunicare s-au schimbat si s-au imbunatatit considerabil in ultimii ani, dar mai sunt multe inovatii de asteptat".

Legat de timp liber, daca ar avea mai mult la dispozitie, Gregor Aufhauser ar calatori sa descopere parti ale lumii necunoscute si apoi s-ar intoarce la munca.