Potrivit sondajului efectuat de Institutul National de Statistica (INS), managerii din industria prelucratoare preconizeaza pentru urmatoarele trei luni cresterea volumului productiei (sold conjunctural +19%), cu o tendinta mai accentuata in industria metalurgica (sold conjunctural +41%), transmite Mediafax.

Pentru preturile produselor industriale se prognozeaza cresterea moderata a acestora in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +7%). In ceea ce priveste numarul de salariati estimarile indica o relativa stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% pe total industrie prelucratoare.

Potrivit estimarilor din luna aprilie, in activitatea de constructii se va inregistra, pentru urmatoarele trei luni, o crestere a volumului productiei (sold conjunctural +30%) si a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural +24%). Managerii anticipeaza o crestere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural +9%). In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza crestere moderata a acestora (sold conjunctural +10%).

In sectorul de comert cu amanuntul managerii vad pentru urmatoarele trei luni o tendinta de crestere a activitatii (sold conjunctural +21%) si a volumului total al vanzarilor de marfuri (sold conjunctural +22%). Volumul comenzilor adresate de catre unitatile comerciale furnizorilor de marfuri va inregistra crestere (sold conjunctural +17%).

Citeste si:

Angajatorii din comert se asteapta la o relativa stabilitate a numarului de salariati (sold conjunctural +5%). Totodata, managerii societatilor comerciale estimeaza ca preturile de vanzare cu amanuntul vor inregistra cresteri pentru urmatoarea perioada (sold conjunctural +18%).

Cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste, in opinia managerilor din acest sector, o crestere moderata (sold conjunctural +10%). In aceste conditii, ei anticipeaza o relativa stabilitate a numarului de salariati (sold conjunctural +1%). Concomitent, preturile de vanzare sau de facturare ale prestatiilor vor avea tendinta de relativa stabilitate (sold conjunctural +1%).

Soldul conjunctural procentual este obtinut ca diferenta intre procentajul celor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa. Potrivit metodologiei INS, un rezultat pana la ± 5% inseamna o evolutie relativa stabilitate, de la ± 6% pana la ±15% crestere sau scadere moderata, de la ±16% pana la ± 40% crestere/scadere si peste ±40% crestere/scadere accentuata.