OMV Petrom a inregistrat in primul trimestru al anului curent un profit record, de 1,38 miliarde de lei (381 mil. euro), in crestere cu 65% comparativ cu aceeasi perioada din 2011, precum si vanzari cu 21% mai mari, de 6 miliarde de lei (1,3 mld. euro).
„In primul trimestru din 2012, pretul majorat al titeiului si aprecierea dolarului fata de leu au favorizat rezultatele segmentului E&P (explorare si productie - n.r), dar, in acelasi timp, au influentat negativ marjele si volumele din activitatea de R&M (rafinare si marketing). Pe parcursul trimestrului am inregistrat un progres considerabil in cadrul proiectelor cheie de investitii si am continuat sa ne consolidam performanta operationala, datorita masurilor de management strict al costurilor", a declarat, intr-un comunicat de presa, Mariana Gheorghe (foto), CEO-ul OMV Petrom.

Sefa Petrom a mai mentionat ca iarna severa a dus la cresterea volumului de vanzari de gaze si inregistrarea de marje imbunatatite, in special la gazele extrase din depozite. Pe de alta parte, conditiile extreme din primele doua luni ale anului "au cauzat unele intreruperi de ordin tehnic, ce au afectat, intr-o oarecare masura, nivelul productiei din E&P si au influentat negativ vanzarile din marketing", potrivit CEO-ului OMV Petrom.

In perioada ianuarie-martie 2012, compania a raportat un profit operational inainte de deducerea dobanzilor si impozitelor (EBIT) de 1,79 miliarde lei, cu 51% mai mare fata de acelasi interval din 2011.

In primele trei luni ale anului acesta, pretul mediu al titeiului Ural a fost de 117,49 dolari/baril, cu 14% mai mult comparativ cu ianuarie-martie 2011. „Pretul mediu realizat la titei la nivel de grup a crescut cu numai 9%, la 98,33 dolari/baril, reflectand valoarea mai mare a pierderilor din instrumentele de acoperire privind pretul titeiului”, se precizeaza in comunicat.

Pentru 2012, compania petroliera a angajat instrumente swap de acoperire a riscului privind pretul la titei ce asigura, pentru 30.000 de barili/zi, un nivel al pretului Brent (de referinta – n.r.) de 101 dolari/baril.

Raportul trimestrial OMV Petrom pe scurt

Vanzarile consolidate – au crescut cu 21%, la 6 miliarde de lei, „in principal datorita evolutiei pozitive a preturilor la titei si produse petroliere, precum si cresterii volumelor de gaze naturale, partial contrabalansate de efectul negativ al instrumentelor de acoperire a riscurilor privind pretul la titei”. Vanzarile din segmentul R&M (rafinare si marketing) au reprezentat 75% din total, pe cand cele din G&E (gaze si energie) 21%, iar cele din E&P (explorare si productie) – 4%.

EBIT – s-a ridicat la 1,79 miliarde lei, cu 51% mai mare decat in perioada similara din 2011, „in principal ca urmare a cresterii vanzarilor, dar si a valorii mai reduse a provizioanelor si cheltuielilor de explorare”.

Rezultatul financiar net – de -138 milioane lei, s-a imbunatatit comparativ cu valoarea de -181 mil. lei inregistrata in primul trimestru din 2011.
Profitul net atribuabil actionarilor – a fost de 1,38 miliarde lei, iar profitul pe actiune a fost de 0,0244 lei.

Datoriile nete – a scazut la 1,3 mld. lei (fata de 1,9 mld. la finele lui 2011).

Costurile de productie – la nivel de grup, exprimate in dolari/bep (barili echivalent petrol), au scazut cu 8% comparativ cu primul trimestru din 2011 (T1 2011), „in special datorita efectului pozitiv al aprecierii cu 8% a dolarului fata de leu”. In Romania, exprimate in lei, costurile de productie din T1 2012 ele au scazut cu 1%, la 49,54 lei/bep.

Investitiile de explorare – s-au dublat comparativ cu primul trimestru din 2011, urcand pana la 267 milioane de lei, „reflectand, in principal, lucrarile aferente primei sonde (Domino-1) forate in zona de explorare de mare adancime din sectorul romanesc al Marii Negre, in parteneriat cu ExxonMobil)”.

Investitiile totale – s-au situat la 1,14 miliarde lei, valoare cu 81% mai mare fata de nivelul din primul trimestru al lui 2011;

Productia de titei, gaze si condensat la nivel de grup – a fost relativ stabila, de 16,71 milioane barili echivalent petrol (bep). Productia totala de hidrocarburi din Romania a fost de 15,6 mil. bep, in scadere fata de cea din primul trimestru 2011 (15,75 mil. bep). „Productia domestica de titei a fost de 7,22 mil. bbl (barili – n.r.), cu 1,6% mai scazuta fata de T1/11 (trimestrul I 2011 – n.r.), din cauza conditiilor de iarna severe din ianuarie si februarie”.

Ce estimeaza OMV Petrom pentru intreg anul

- Pretul mediu anual al titeiului Brent anul acesta se va mentine la peste 100 dolari/baril;
- Marjele din activitatea de rafinare se vor imbunatati fata de T1 2012, dar vor ramane sub presiune;
- Marjele si volumele in activitatea de marketing vor ramane sub presiune, „ca urmare a preturilor ridicate la titei si mediului economic instabil in regiune”;
- Bugetul de investitii al OMV Petrom pe intreg anul se ridica la 5,2 mld. lei;
- Compania preconizeaza ca va demara explorarea comerciala a centralei termice Brazi in a doua jumatate a lui 2012;
- La rafinaria Petrobrazi este programare o oprire de 6 saptamani, incepand din mai, pentru lucrari de modernizare.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri