Sistemul romanesc de sprijinire a productiei de energie regenerabila este un exemplu pentru celelalte state privind atragerea de investitori, iar numarul de megawati instalati pana acum reprezinta un “barometru” al mecanismului de stimulente, considera Pierpaolo Mazza, director general al diviziei General Electric (GE) de turbine cu gaz aeroderivative pentru Rusia, tarile ex-sovietice si Europa Centrala si de Est.
A venit pentru prima data in Romania in urma cu 7 ani, pe vremea cand era responsabil de vanzarile de turbine eoliene in regiune. “Era prin 2004-2005 si veneam in Romania cu un coleg. Din avion, ne uitam in jos si vedeam o zona foarte plata. Atunci ne-am spus ca arata foarte interesant, iar astazi vedem cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa”, a spus Pierpaolo Mazza (foto jos), intr-un interviu acordat wall-street.ro in fabrica GE din Veresegyhaz, Ungaria.

Parcul mentionat este construit de cehii de la CEZ in comunele constantene Fantanele si Cogealac, cu care GE are un contract de furnizare pentru un total 240 de turbine eoliene a cate 2,5 MW fiecare. Cu o putere instalata de 600 MW, aproximativ cat un reactor de la Cernavoda, parcul eolian este cel mai mare de acest gen din Europa si reprezinta o investitie de 1,1 miliarde de euro. Cand parcul va fi complet operational, la sfarsitul anului curent, energia eoliana produsa aici va furniza 7-8% din totalul energiei regenerabile din Romania, incluzand si marile hidrocentrale, potrivit estimarilor CEZ.

La momentul vizitei lui Mazza in Romania, numarul de MW instalati in sectorul eolian era nesemnificativ; abia la finele lui 2009 s-a ajung la un total de 14 MW.

Sectorul de energie eoliana din Romania a devenit unul “fierbinte” pentru investitori odata cu discutiile privind schema de sprijin a productiei de energie regenerabila. Dupa un lung proces de autorizare, in iulie anul trecut Romania a primit aprobarea din partea Comisiei Europene pentru a implementa schema de sprijin a producerii energiei din surse regenerabile.

In baza acestei scheme, producatorii de energie regenerabila primesc in functie de tehnologia folosita un numar de certificate verzi care pot fi tranzactionate, pretul unuia variind intre 27 si 55 euro. De exemplu, producatorii de energie eoliana primesc 2 certificate verzi pentru 1 MWh livrat in reteaua de energie electrica, cei de energie solara – 6 certificate verzi sau hidro – 3 certificate verzi.

In prezent, in sectorul eolian local sunt instalati peste 1.000 MW dupa ce numai in 2011 au fost montati 520 MW.

“Mecanismul de stimulente al Romaniei a fost cu siguranta un factor pentru dezvoltarea sectorului de energie regenerabila, in special eoliana. (…) Romania a luat cateva masuri importante. A creat un sistem de stimulente. Se stie ca daca vrei sa produci energie eoliana, trebuie sa ai un sistem de stimulente atractiv pentru investitori. Romania a dat un exemplu celorlalte tari (din Europa Centrala si de Est – n.r.)”, a declarat managerul GE.

“Oamenii sunt precauti inainte de a investi”


Explozia din sectorul eolian a determinat multi specialisti sa se refere la Romania drept la un “El Dorado” al investitiilor din domeniu, etichetare cu care insa Mazza nu este complet de acord.

“Nu as numi-o chiar asa. Nu cred ca este intru totul adevarat. Cred ca am putea spune asta daca aici s-ar derula un numar considerabil de proiecte. Citim multe despre intentii, dar nu vedem atat de multe proiecte concrete. Cred ca pur si simplu oamenii sunt precauti inainte de a investi”, a explicat Pierpaolo Mazza.

El a mentionat totodata ca Romania reprezinta un nucleu important pentru activitatea GE Energy, divizie a grupului american GE. “Romania este considerata un punct central sau un pilon pentru activitatea noastra din domeniul energetic. Suntem permanent in cautare de noi proiecte, fie pe baza de generatoare electrice, fie in industrie”, a subliniat Mazza.

Potrivit acestuia, compania pe care o reprezinta este interesata de oportunitatile de implicare in construirea infrastructurii energetice viitoare a tarii. Din discutiile purtate de Mazza cu potentialii investitori, nevoia de modernizare a infrastructurii energetice actuale este resimtita, mai ales ca, pe masura ce tot mai multe instalatii eoliene se vor conecta la reteaua nationala de transport, se va contura o nevoie de garantare a echilibrarii acesteia.

“Constat ca exista multi jucatori care continua sa integreze energie eoliana in retea. Neajunsul este insa modalitatea prin care se va obtine echilibrul retelei. Acest aspect trebuie solutionat de operatorul sistemului. Este o oportunitate pentru tehnologia noastra, de exemplu pentru turbinele cu gaz aeroderivative, care pot compensa momentele in care nu exista vant”, a completat managerul GE.

[Fotoreportaj de la fabrica GE: La nici 300 km de Romania se face turbina care poate lumina un oras intreg]

Reteaua de transport al energiei pune probleme investitorilor in vantul romanesc, in conditiile in care exista o capacitate de echilibrare pentru 3.000 MW de energie eoliana in sistem, pe cand potentialul este de 14.000 MW, potrivit Transelectrica.

Pierpaolo Mazza considera pe de alta parte ca tocmai problemele sectorului energetic – o baza instalata veche, o piata structurata in functie de sarcina de baza si gasirea de solutii de finantare pentru proiectele private – creeaza oportunitati pentru investitori.

In momentul de fata, GE este in discutii cu cateva companii in privinta unor proiecte noi. “Vorbim despre proiecte cu capacitati diferite, cu municipalitati si clienti industriali. Este vorba, in special, despre centrale electrice in ciclu combinat”, a precizat Mazza fara sa ofere alte detalii.

GE detine operatiuni in Romania din 1984 si numara aici 1.000 de angajati. Compania are o unitate de productie pe plan local prin GE Aviation, unde se produc piese de avion.

General Electric (GE) este o companie globala cu activitati in sectorul infrastructurii, al serviciilor si al media, producand de la motoare de aeronave, pana la echipamente medicale si programe de televiziune. GE este prezenta in peste 100 de tari.

Romania isi ia avant in topurile europene


In clasamentul celor mai mari capacitati eoliene instalate la nivel european, Romania ocupa locul al 15-lea dupa numarul de MW instalati, conform Barometrului EuroObser’ER. Astfel, cu un total de 982 MW montati la final de 2011, Romania se clasa la mica distanta de Belgia (1.078 MW) si era urmata de Bulgaria, cu 612 MW instalati. Clasamentul era condus de Germania, cu un total de 29.075 MW, dintre care 2.007 MW montati anul trecut. Pe locul al doilea se situa Spania, cu un total de 21.673 MW, iar pe cel de-al treilea – Italia, cu 6.737 MW.

Romania se afla pe locul al 14-lea din 40 in topul mondial al celor mai atractive tari pentru investitiile in energia regenerabila, potrivit indicelui calculat de compania de consultanta Ernst & Young pentru ultimele trei luni. Topul este condus de China, urmata de SUA si Germania.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri