Grupul Romet Buzau a finalizat doua investitii, totalizand circa 8 milioane euro, in productia de stingatoare de incendiu si intr-o turnatorie de fonta, si vizeaza in acest an afaceri cu 7-8% mai mari, de la 300 milioane euro anul trecut, a declarat proprietarul grupului, Constantin Toma, conform Mediafax.
"Saptamana viitoare vom inaugura o investitie la Buzau, de peste 4 milioane de euro, intr-o fabrica de productie de stingatoare de incendiu, cu o capacitate de 1,5 milioane de bucati pe an. In tomna va fi functionala si o turnatorie de fonta grafit modular de peste 15.000 de tone pe an, investitie tot de circa 4 milioane de euro. Aici am cumparat de la stat o fabrica si am avut deja infrastructura, altfel in total am fi investit 12-15 milioane de euro", a declarat Toma.

In aceste conditii, grupul mizeaza in acest an pe o crestere de 7-8% a cifrei de afaceri, de la rulajul de 300 milioane de euro obtinut in 2011.

"Nu vrem sa alergam dupa cifra de afaceri, vrem sa ne marim profitul care este afectat de scaderea preturilor, de competitia mare de pe piata. De aceea vrem sa marim capacitatea de export, iar aceste investitii merg in acest sens", a spus Toma.

Pentru cele doua investitii, grupul a utilizat fonduri proprii, iar in paralel Romet are trei proiecte in domeniul agriculturii finantate din fonduri europene, totalizand 10 milioane de euro, dintre care unul sau doua vor fi finalizate in acest an.

Un alt proiect de investitii vizat de grupul din Buzau este un parteneriat cu o companie din Coreea de Sud, in vederea fabricarii de produse pentru industria apei, destinate pietei europene.

In ceea ce priveste evolutia economiei, Toma este de parere ca Romania are nevoie de reindustrializare, dar facuta de romani, nu de multinationale.

"Este cel ma important lucru pe care Guvernul trebuie sa-l faca. Noi, antreprenorii, nu cerem bani, dar cerem o alta abordare. Nu avem o strategie pentru dezvoltarea acestei tari. Toti banii care vin se duc afara pe produse straine. Importam mancare de 3,7 miliarde de euro anual si aceste produse vin de afara, in conditiile in care ar trebui sa ne gandim sa facem ceva pentru industria alimentara locala. Nu putem sa vindem fructe si legume la marginea drumului", a adaugat Toma.

Principalele firme din grup sunt Grup Romet, Aromet, Romtem si Agroglobal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri