"(Producatorii de energie trebuie- n.r.) sa oferteze public si nedescriminatoriu pe piata concurentiala intreaga energie electrica disponibila. Tranzactiile cu energie electrica se desfasoara pe piata concurentiala, in mod transparent, public, centralizat si nediscriminatoriu", se arata in lege.

Legea anterioara nu includea prevederea ca energia trebuie tranzactionata pe piata concurentiala.

Obligativitatea producatorilor de a vinde energie disponibila pe bursa de energie, OPCOM, a fost introdusa de fostul ministru al Economiei Codrut Seres, prin ordin de ministru, prelungit de succesorii sai.

De asemena, legea interzice clientilor sa revina la tarife reglementate la electricitate, odata ce si-au exprimat optiunea de negocia singuri pretul cu furnizorii.

"Clientii finali nu mai pot reveni la tarife reglementate, daca si-au exercitat dreptul de eligibilitate", se arata in lege.

In varianta anterioara a legii, clientilor le era interzisa aceasta optiune dupa 1 septembrie 2012.

Totodata, legea se refera si la introducerea sistemelor inteligente de masure a consumului de energie, iar ANRE va stabili un calendar prin care circa 80% dintre clienti sa dispuna de aceste facilitati pana in 2020.

Citeste si:

Legea prevede ca "implementarea acestor sisteme se va aproba in cadrul planurilor anuale de investitii ale operatorilor de distributie".

Actul normativ mai stabileste ca furnizorii de energie sunt obligati sa participe la activitati prin care se asigura siguranta si securitatea sistemului electroenergetic national.

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat joi, ca pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili se va institui o taxa suplimentara pentru companiile de profil cu "profituri exceptionale".

In lege se arata ca Guvernul poate decide, cu avizul Consiliului Concurentei, sa creeze un fond de solidaritate pentru sustinerea financiara a consumatorilor vulnerabili, care va fi alimentat cu bani proveniti din taxarea suplimentara a profiturilor "neasteptate" ale producatorilor si furnizorilor de energie.

"Guvernul, cu avizul Consiliului Concurentei, poate decide constituirea unui fond de solidaritate pentru sustinerea financiara a consumatorului vulnerabil, constituit din contributia si/impozitarea suplimentara a profiturilor neasteptate ale producatorilor si furnizorilor de energie electrica si gaze naturale, realizate ca urmare a unor situatii favorabile ale pietei si/sau tranzactii conjuncturale. Modul de constituire si utilizare a fondului se stabileste prin hotarare a Guvernului", se spune in lege.

Legea va fi transmisa presedintelui Traian Basescu spre promulgare.