Filiala locala a grupului va produce cea mai mare parte a materiei prime.

Contractul include furnizarea de componente metalice, structura si inchideri, pentru constructia unei topitorii de ilmenit (un minereu din care se obtine titan). Produsele ce urmeaza a fi livrate vor fi fabricate in mare parte la Bolintin Deal.

Pentru Ruukki Romania aceasta este cea mai mare comanda din momentul infiintarii companiei.

Anul trecut compania a inregistrat la nivel local rezultate record, anuntand o crestere a business-ului cu 70%, ca urmare a activitatii intense pe segmentele de structuri si componente metalice, sisteme de acoperis si oteluri speciale.

„Unitatea de la Bolintin Deal poate furniza solutii pentru orice tip de proiecte care implica utilizarea otelului in constructii. Capacitatea mare de productie ne permite in acest moment angrenarea in proiecte de o asemenea anvergura”, a declarat Ari Haapaniemi (foto), directorul fabricii din Bolintin Deal. „Aceasta comanda vine dupa o perioada in care s-a investiti in mod sustinut in productie la nivel local”, adauga Ari Haapaniemi.

Productia si livrarile de structura metalica pentru noul contract vor demara la Bolintin Deal in toamna acestui an si urmeaza a fi finalizate in primavara anului 2013.

Citeste si:

“Acesta este un proiect important pentru noi, in care putem sa ne utilizam expertiza, avand in vedere ca urmeaza sa furnizam atat structurile metalice cat si elementele de inchidere. In plus, avem si acest avantaj a unei legaturi logistice bune oferite de fabrica noastra din Romania”, spune Sami Eronen, senior Vice President, Building Projects, in cadrul Ruukki Construction.

Noile unitati de productie ale Cristal Global vor fi localizate in centrul economic Jazan din Arabia Saudita si urmeaza a fi finalizate in 2014.

In toamna anului trecut, Ruukki a semnat un contract in valoare de circa 6 milioane de euro pentru livrarea a 2.400 tone structuri de otel utilizate in constructia unei noi fabrici - Akmenes Cementas. Mai mult de jumatate dintre structurile metalice au fost produse in fabrica Ruukki Romania de la Bolintin Deal.

Ruukki va produce 2.400 tone otel pentru constructia unei fabrici de ciment

Ruukki va produce 2.400 tone otel pentru constructia unei fabrici...

Activitatile Ruukki sunt structurate pe trei divizii: Construction, Engineering si Metals.

In Romania compania este mai puternic reprezentata de prima divizie. Constructions a avut in ECE cresteri de aproape 29%, iar aceasta include profile metalice pentru fatade si acoperisuri, hale industriale, panouri termoizolante si structurile metalice.