Conducerea Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO) a efectuat in perioada 2009-2011 mai multe plati "necuvenite", precum sponsorizarea unor echipe de fotbal cu 8,8 milioane de lei, si a prejudiciat "semnificativ" atat bugetul de stat, cat si bugetul companiei miniere.
"Rezultatele au evidentiat o serie de nereguli care au dus la prejudicierea semnificativa atat a bugetului companiei, cat si a bugetului de stat. Constatarile au fost extrase din raportul Curtii de Conturi", se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei, actionarul SNLO, relateaza Mediafax.

Printre neregulile semnalate de audit se numara sponsorizarea in 2011 a echipelor de fotbal Pandurii Targu-Jiu si Minerul Motru cu 8,8 milioane de lei, chiar daca SNLO nu avea prevazute in buget aceste chetuieli.

Totodata, compania miniera a inregistrat cresterea cheltuielilor de exploatare cu circa 700.000 de lei, reprezentand lucrari de reabilitare si modernizare la constructiile aflate in patrimoniul unor subunitati.

Contravaloarea lucrarilor a fost inregistrata in contul "alte cheltuieli cu serviciile executate de terti", fara a fi evidentiate constructiile noi rezultate si majorata valoarea constructiilor existente cu contravaloarea lucrarilor executate.

Potrivit Ministerului Economiei, consecita acestor actiuni a constat in majorarea cheltuielilor de exploatare cu 700.000 de lei, diminuarea profitului cu aceeasi suma si diminuarea impozitului pe profit cu 111.616 lei.

"Nu a fost majorata valoarea activelor si nu a fost calculata amortizarea aferenta", se precizeaza in comunicat.

SNLO nu a restituit la bugetul de stat avansuri platite din alocatii bugetare in 2009, astfel ca veniturile cuvenite statului au scazut cu trei milioane de lei.

Compania a efectuat plati necuvenite de140.000 lei si a angajat cheltuieli fara baza legala de aproximativ 300.000 de lei, printr-un parteneriat cu Universitatea Constantin Brancusi, se spune in comunicat.

De asemenea, auditul a constatat ca SNLO a facut anul trecut "cheltuieli neeconomicoase" in valoare de 220.000 de lei, reprezentand prime acordate pentru negocierea contractului colectiv de munca, precum si decontarea contravalorii deplasarii unor salariati de la domiciliu la locul de munca si retur.

"Ministerul Economiei isi continua activitatea de audit si de centralizare a rezultatelor deja existente, urmand ca masurile luate sa se materializeze in sesizarea organelor abilitate, acolo unde este cazul, mergand pana la desfacerea contractului de munca in cazul persoanelor vinovate", se arata in comunicat.

In comunicat se mentioneaza ca noua conducere a Ministerului Economiei a inceput un audit privind activitatea proprie si a companiilor din subordine, investigatie care vizeaza perioada 2009-aprilie 2012.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri