Negocierile dintre administratorii Hidroelectrica, aflata in insolventa, si reprezentantii firmei EFT nu au dus vineri la niciun rezultat, intrucat partile au propus preturi diferite pentru energia livrata de cel mai mare producator din tara, astfel ca discutiile vor continua pana in 16 iulie.
"Ei au manifestat deschidere pentru gasirea unei solutii amiabile si echitabile. Au venit cu o oferta de pret imbunatatita, dar nu foarte apropiata de nivelul pietei. Oferta lor a fost mai buna decat cea de acum doua luni. In final, probabil, vom obtine un pret apropiat de cel al pietei. Noi am venit cu unele conditionalitati, care probabil ca vor fi acceptate", a declarat Remus Borza, seful firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Renegocierea contractelor de vanzare directa a energiei de catre Hidrolectrica a inceput in urma cu mai bine de o jumatate de an, insa pana acum nu dus la niciun rezultat.

EFT, detinuta integral de compania daneza EFT Holdings, este una dintre firmele care au cele mai mari contracte cu Hidroelectrica, cumparand energie de 136,68 milioane lei in 2011.

La randul sau, adminstratorul special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, spune ca inca exista "diferente intre punctele de vedere".
"Au venit cu acuzatia ca i-am chemat sa anuntam denuntarea contractelor (...). Persoanele care au venit azi nu aveau mandat pentru a incheia acte juridice. La 12:44 ne-au spus ca la ora 13:00 trebuie sa plece, intrucat la 15:00 au avion. A ramas ca le vom trimite in scris, ei nu si-au notat nimic", a precizat Vulpescu.

Contractele bilaterale de vanzare a energiei au fost incheiate de Hidroelectrica intre 2001 si 2003, si expira in 2014, 2015 sau 2018.
Vulpescu declara recent ca acordurile directe incheiate de Hidroelectrica sau actele aditionale de prelungire a acordurilor "ocolesc regulile", iar beneficiarii contractelor cumpara energia la preturile de anul trecut pentru ca in acest an nu au dorit sa negocieze tarifele decat in anumite conditii.

Hidroelectrica a intrat in insolventa in 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administratie. Consiliul si-a motivat cererea prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor, pe fondul unui "dezastru de management" si al secetei din 2011.

Administratorului judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a anuntat recent ca vrea sa gaseasca solutii amiabile privind contractele directe de vanzare a energiei, urmand sa initieze discutii cu beneficiarii acordurilor, mentionand insa ca, daca acestia nu vor accepta noile conditii, contractele vor fi denuntate.

Hidroelectrica a reziliat anul trecut contractele directe cu Salrom, CNH si CLMB Patinoar Brasov, iar Luxten a renuntat la acord.

In urma cu o saptamana, Hidroelectrica a denuntat contractul cu Euro-P.E.C. Galati, din cauza datoriilor, in valoare de 37,8 milioane de lei, contract care a provocat perderi de 118,5 milioane de lei celui.mai mare producator de energie din Romania.

Potrivit bilantului Hidroelectrica, profitul net a scazut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, in conditiile in care veniturile totale au coborat de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri