Dupa o marire de capital, Compania Transelectrica va lista, in luna iulie, 10% din actiuni, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Directorul general Stelian Gal a declarat ca 40% din pachetul de actiuni listat pe piata de capital va putea fi achizitionat de catre micii investitori (persoane fizice), restul de 60% urmand sa fie preluat de catre marii investitori. "Vom introduce in Consiliul de Administratie listarea pachetului pe piata de capital, urmand ca saptamana viitoare sa fie aprobata si in Adunarea Generala a Actionarilor”, a mai declarat Gal.

In luna mai va fi operata majorarea de capital, iar pana la finele aceleiasi luni Transelectrica va depune prospectul final al emisiunii la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Perspectiva ratingului Transelectrica a fost revizuita (de catre agentia Standard & Poor's), de la stabila la pozitiva, reafirmand calificativul companiei la "BB".

"Revizuirea perspectivei reflecta riscul scazut al unor actiuni adverse, influentate politic, ca urmare a introducerii, in 2005, a unui regim mai transparent de reglementari pentru stabilirea tarifelor de furnizare a electricitatii, precum si imbunatatirea continua a stabilitatii economice in Romania", declara Magnus Pettersson, analist al agentiei. Ratingul Transelectrica este inca limitat de nivelul nesatisfacator al lichiditatii, precum si de problemele care se mentin in privinta incasarilor.