Societatea Teraplast SA, furnizor de solutii si sisteme in domeniul instalatiilor si constructiilor din Romania, a realizat in primul semestru al anului 2012 o cifra de afaceri de 98,52 milioane lei si un profit operational inainte de dobanzi, impozite si amortizari (EBITDA) de circa 7 milioane lei.
Afacerile grupului au fost influentate negativ de conditiile meteorologice extreme din primele doua luni ale anului, care au intarziat lansarea sezonului de constructii, iar ulterior de instabilitatea politica, ce a generat blocarea finantarilor pentru numeorase proiecte publice. In acest context vanzarile de sisteme pentru infrastructura de mediu (cu cea mai mare pondere in cifra de afaceri) nu s-au realizat conform previziunilor, scaderea pe infrastructura fiind insa compensate de evolutia peste asteptari a segmentelor de profile PVC pentru tamplarie, de ferestre si usi (TeraGlass) si de granule PVC.

„Evolutia companiei din primele sase luni ale anului 2012 a fost influentata de conditiile extreme ale perioadei de extrasezon, de volatilitatea crescuta a pretului materiilor prime, dar si de instabilitatea politica din tara. Cu toate acestea, volumul vanzarilor reflecta reorientarea catre pietele de export, iar profitabilitatea este pe un trend de redresare, care estimam ca va fi chiar mai evident in urmatoarele luni din 2012”, a declarat Stefan Bucataru, director general Teraplast.

Mai mult decat atat, managerul grupului Teraplast se arata pesimist in ceea ce priveste revigorarea segmentului de infrastructura si spune ca mizeaza cel mai mult pe cel de business:

„Este putin probabil ca in a doua jumatate a anului sa asistam la o deblocare a segmentului de infrastructura, insa vom contracara aceasta situatie prin dezvoltarea segmentelor de business in crestere (profile de tamplarie, ferestre, usi si granule PVC) si prin extinderea prezentei noastre pe pietele externe, reducand astfel influenta negativa a situatiei de pe piata interna”, a mai precizat acesta.

Cifra de afaceri a Teraplast a fost comparabila in primele sase luni din 2012 cu cea obtinuta in aceeasi perioada a anului trecut (mai mica cu doar 0,51%), in timp ce cheltuielile cu materiile prime si materialele consumabile, coroborate cu marfurile au scazut cu 3,40% (de la 77,03 mil. lei in primele 6 luni ale lui 2011, la 74,4 milioane lei in aceeasi perioada a anului 2012). Ponderea in cadrul acestor cheltuieli este diferita in 2012 fata de 2011, ca urmare a reintegrarii productiei Teraglass in cadrul SC Teraplast SA.

S-au inregistrat cresteri ale pozitiilor reprezentate de alte venituri din exploatare, dar si componenta corespunzatoare din cadrul altor cheltuieli din exploatare in principal datorate vanzarii de active fixe catre Teracota SRL Bistrita si Met-Axa (cele aferente liniilor de business auxiliare si activelor cu grad redus de utilizare). Pierderea neta inregistrata din aceste tranzactii cu active este de 194.000 lei.

Profitul operational inainte de dobanzi, impozite si amortizari (EBITDA) in primul semestru al anului 2012 a avut valori peste cele inregistrate in aceeasi perioada a anului 2011. Rezultatul net negativ de 3,86 mililioane lei a fost influentat in primul semestru al anului 2012 de cresterea cheltuielilor nete cu diferentele de curs valutar, ca urmare a devalorizarii leului fata de euro cu 3,00% (2011: devalorizare 0,14%), dar si de cresterea cheltuielilor nete cu dobanzile cu aproximativ 362.000 lei fata de perioada precedenta.

In plus, exporturile au crescut cu 48,25% raportat la aceeasi perioada din 2011 si au ajuns sa reprezinte peste 17% din cifra de afaceri, fata de 11% in 2011.

Valoarea EBITDA in primul semestru din 2012 a fost de 6,9 mil. RON, de circa 4 ori mai mare decat cea realizata in perioada similara a anului precedent, insa cu 2,3 mil. sub buget.

Rezultatul net, insa, ramane negativ (3,8 mil. lei), sub estimarile din buget (profit net 0,8 mil. lei). In primele sase luni din 2012 Teraplast a bugetat un rezultat financiar negativ de 1,5 milioane lei, care nu a inclus diferente negative de curs; pe fondul devalorizarii RON fata de EUR, rezultatul financiar negativ inregistrat a fost de 4 milioane lei.

Perspectivele pentru acest an

In cursul T2 preturile in crestere ale petrolului erau privite ca marea amenintare pentru dezvoltarea globala. In acest moment insa, in conditiile ingrijorarilor privind adancirea crizei zonei Euro, a turbulentelor din Grecia si a slabirii economiei mondiale, pretul petrolului cunoaste deprecieri semnificative.

Avand la baza pretul in scadere, precum si o acuta lipsa de cerere pe piata, se inregistreaza pentru a doua luna consecutiv scaderi importante ale preturilor derivatelor de petrol (etilena si propilena) care in final duc la scaderi in lant ale preturilor principalelor materii prime pe care le utilizam (PVC,PE,PP). In conditiile in care la nivel macroeconomic nu se intrevad modificari in sens pozitiv, se estimeaza ca dupa o noua scadere semnificativa in luna iulie, in continuarea semestrului II nivelele de pret sa varieze in jurul valorii actuale, cu eventuale majorari, putin spectaculoase, in sezonul de toamna.

„Teraplast va continua procesul de optimizare operationala, cu efecte pozitive asupra profitabilitatii, dar si de sustinere, prin investitii, dezvoltarea liniilor de business de baza. In acest context se vor efectua investitii pentru convertirea unor sectoare de productie in scadere catre altele care inregistreaza cresteri. Programul de investitii va fi sustinut in primul rand pe baza lichidizarii activelor (imobiliare) eliberate in urma finalizarii relocarii in Parcul Industrial Teraplast. Compania a finalizat pana in ultimele 12 luni contracte de transfer de active imobiliare si linii de activitate in valoare totala de peste 2,3 milioane lei”, a mai declarat reprezentantul companiei.

In urmatoarele luni din 2012, Teraplast mizeaza in principal pe continuarea eforturilor de dezvoltare a prezentei companiei pe pietele externa invecinate. Domeniul de infrastructura de mediu (canalizare si alimentare cu apa), care anul acesta ar fi trebuit sa inregistreze o evolutie semnificativa, generata de disponibilitatile de fonduri europene, inregistreaza blocaje ca urmare a situatiei politice interne.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri