Un consortiu condus de Exxon Mobil si Royal Dutch Shell si din care mai fac parte OMV Petrom si compania ucraineana de stat Nadra a castigat o licitatie pentru exploarea de gaze la un zacamant din Marea Neagra al Ucrainei, potrivit Ukrainian News Agency, citata de Mediafax.
Anuntul a fost facut de ministrul Ecologiei si Resurselor Naturale, Eduard Stavitski.

Ucraina spera ca mari companii energetice la nivel mondial sa descopere rezerve de petrol si gaze in Marea Neagra, in incercarea de reducere a dependentei de importurile din Rusia.

Autoritatile de la Kiev au aprobat oferta consortiului condus de Exxon si Royal Dutch Shell in detrimentul celei facute de grupul rus Lukoil.

"Ne asteptam la descoperirea unor rezerve mari de hidrocarburi la zacamantul Skifska, similare cu cele explorate de Exxon Mobil si OMV Petrom pe coasta romaneasca", a afirmat un oficial guvernamental ucrainean, citat de Financial Times.

Presedintele Camerei americane de comert din Ucraina, Jorge Zukoski, a declarat ca aducerea unor grupuri energetice majore "reprezinta o schimbare de model pentru securitatea energetica a tarii si climatul investitional".
Aducerea productiei la nivel comercial ar putea dura 6-8 ani, considera Dennis Sakva, analist in domeniul energiei la banca de investitii Dragon Capital in Kiev.

"Guvernul a realizat ca obtinerea reducerii preturilor din partea Gazprom nu va fi usoara. Asa ca au decis sa exploreze alte oportunitati pentru imbunatatirea pozitiei de negociere, acceptand ca producatori majori sa participe la productia interna de petrol si gaze", a aratat Sakva.

Castigatorii licitatiei s-au angajat sa investeasca dublul sumei minime de 200 de milioane de dolari stabilite pentru faza de explorare a perimetrului Skifska, de 16.700 de kilometri patrati. Totodata, acestia vor plati un avans de peste 300 de milioane de dolari guvernului ucrainean, pentru dreptul de a semna un acord de partajare a productiei, anul viitor, a spus o sursa citata de Financial Times.

Decizia autoritatilor ucrainene vine la cateva luni dupa ce Ucraina a selectat Chevron si Shell pentru exploarea prin tehnologii neconventionale a unor perimetre de zacaminte terestre de hidrocarburi.

Schimbarea de strategie a autoritatilor de la Kiev vine in urma incercarilor esuate ale presedintelui Viktor Yanukovici de a convinge Gazprom sa reduca pretul gazelor livrate Ucrainei.

ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom au anuntat in luna februarie ca au facut o descoperire semnificativa de gaze la perimetre romanesti din Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei.

Zacamantul a fost descoperit in urma forarii putului Domino-1 de catre ExxonMobil, prima operatiune la mare adancime in largul tarmului romanesc, cu o adancile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat in Blocul Neptun, la 170 de kilometri de tarm, in ape cu o adancime de aproximativ 930 de metri.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri