Sindicalistii din Hidroelectrica sustin ca salariul mediu in companie este 3.500 de lei, si nu 1.600 de euro, cum a anuntat administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, si afirma ca salariatii sunt "atacati" deoarece, prin sindicatul care ii reprezinta, s-au opus desfiintarii companiei.
Sindicalistii de la Hidrosind au explicat ca 100 de milioane de euro sau 438 milioane de lei cheltuiti de Hidroelectrica intr-un an de zile pentru cei peste 5.000 angajati inseamna aproximativ 98 de milioane de lei contributii platite de Hidroelectrica la statul roman prin impozite, CAS, CASS, somaj, alte aproximativ 95 de milioane lei platite de salariati tot ca impozit, CAS, CASS si somaj, dar si protectia sociala, inclusiv ajutoarele medicale pentru decese, pentru boli deosebit de grave sau interventii chirurgicale costisitoare.

Tot din suma cheltuita anual cu angajatii, sustin sindicalistii, este platita si formarea profesionala, obligatie exclusiva a angajatorului, conform Codului muncii, precum si un venit mediu lunar de aproximativ 3.500 lei cu care pleaca salariatul acasa, incluzand aici toate sporurile si primele de care poate beneficia un salariat, o medie de la muncitorul de rand si pana la cel mai bine platit director, "foarte departe de cei 1.643 euro anuntati de administratorul judiciar".

Cei de la Hidrosind au mai spus ca, in costul energiei electrice, aceasta cheltuiala reprezinta 14,7 la suta din totalul cheltuielilor de exploatare ale Hidroelectrica, 30 de lei pentru fiecare MW-h sau 30 lei pentru fiecare mie de KW-h produsi in hidrocentrale. "Adica 50 lei pentru fiecare 1.650 KW-h, acesta fiind consumul mediu anual al unei familii de trei persoane in Romania", a declarat presedintele Hidrosind, Decebal Sulea.

Sindicalistii i-au transmis administratorului judiciar ca ar fi bine, poate, sa concedieze toti salariatii Hidroelectrica, "pentru ca fiecare familie de trei persoane din Romania sa economiseasca 50 de lei intr-un an de zile" si sa automatizeze complet, din comisionul incasat, hidrocentralele, barajele, digurile, statiile de transformare, statiile de pompe, castelele de echilibru, pe care sa le si supravegheze, scrie Mediafax.

"Rezolvarea problemei salariatilor va costa statul roman 200 milioane lei anual, plus 5.200 ajutoare de somaj pentru somerii de lux de la Hidroelectrica…Pe dumneavoastra, cel care ati curatat Hidroelectrica de hoti si incompetenti, va rugam sa cititi cu mare atentie propriul raport din care reiese, totusi, ca vinovatii sunt in afara Hidroelectrica. Va rugam sa-i numiti explicit", i-au mai transmis sindicalistii lui Remus Borza.

Reprezentantii Hidrosind au amintit si de conditiile dificile in care trebuie sa lucreze, precum si faptul ca, in ultimii trei ani, au murit 42 salariati in Hidroelectrica, la o varsta medie de 52,65 ani.

Potrivit sindicalitilor, 37 la suta dintre salariatii companiei sufera de hipertensiune, 12 la suta - de cardiopatii cronice, iar alti 24 la suta - de boli ale ochilor sau urechilor.

"Noi inceram sa spunem ca politica sociala nu este o rusine, ea sta la baza stabilitatii statului. Ea trebuie promovata, nu distrusa. Faptul ca in unele companii exista o protectie a salariatului mai buna trebuie sa constituie o baza pentru extinderea ei, inclusiv in mediul privat. Nu trebuie sa facem jocul puterii, indiferent de culoarea acesteia, distrugand activitatea sindicala, pornind campanii impotriva salariatilor.

Salariatii mai sunt atacati si pentru ca, de-a lungul timpului, prin sindicatul care-i reprezinta, s-au opus cu succes desfiintarii Hidroelctrica", au mai spus liderii Hidrosind.

Potrivit acestora, un alt motiv al "atacului" il constituie deturnarea atentiei de la impasul in care se afla procedura insolventei.

"Daca tot personalul Hidroelectrica ar fi disponibilizat si centralele, statiile de transformare, barajele si digurile, ar functiona fara niciun fel de supraveghere, o familie de trei persoane ar plati mai putin la factura de energie electrica cu aproximativ 50 lei intr-un an sau cu aproximativ patru lei pe luna", au concluzionat sindicalistii.

Remus Borza, seful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica, declara, in urma cu aproape doua saptamani, ca salariul mediu pe angajat in Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariatii companiei beneficiaza de 70 de tipuri de indemnizatii, prime jubiliare si alte beneficii, care acopera 59% din totalul veniturilor.

"Contractul colectiv de munca in Hidroelectrica, incheiat in 2005 si care expira in 2014, are multe anomalii, este impovarator pentru indicatorii financiari ai companiei si incurajeaza nemunca", spunea Remus Borza.

Euro Insol a publicat raportul privind cauzele care au dus la intrarea in insolventa a companiei de stat, cel mai mare producator de energie din Romania. Conform raportului, Hidroelectrica a intrat in insolventa din cauza vanzarilor de energie catre "baietii destepti", managementului deficitar, investitiilor neperformante si secetei prelungite, dar si a altor factori, precum costurile cu apa uzinata, contractul colectiv de munca si achizitia de energie de la terti.

Potrivit raportului, ponderea salariului de baza pentru timpul efectiv lucrat este de 41% din totalul veniturilor pe sariat, iar diferenta de 59% este reprezentata de sporuri si indemnizatii.

Borza spunea ca salariatii companiei de stat, intrata in insolventa in luna iunie a anului curent, beneficiaza de 70 de beneficii, prime jubiliare, indemnizatii, a caror ponderea este mai mare cu 300% fata de salariul de baza.

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, sustinea, in 24 august, ca salariile angajatilor Hidroelectrica nu pot fi modificate deoarece compania are semnat un contract colectiv de munca, insa situatia se va schimba in septembrie, cand "se va termina situatia" din companie.
Liviu Pop a fost intrebat, intr-o conferinta de presa la Bistrita, daca i se par normale cele 70 de tipuri de indemnizatii, prime jubiliare si alte beneficii stipulate in contractul colectiv de munca al angajatilor Hidroelectrica.

"Contractele colective de munca pot fi incheiate dupa ce ai buget aprobat. Daca ai buget aprobat, in cadrul contractelor colective poate fi stabilit salariul fiecarui angajat", a raspuns Liviu Pop.

Intrebat daca i se pare normal ca un sofer de la Hidroelectrica sa primeasca un salariu de 1.643 de euro lunar, Pop a raspuns: "Nu mi se pare normal un salariu de genul acesta", adaugand ca acesta ar trebui sa fie platit cu aceeasi suma pe care o primeste soferul ministrului pentru dialog social, respectiv 1.400 de lei lunar.

Ministrul a spus ca, pana acum, companiile de stat isi aprobau bugetele in consiliile de administratie, insa acum, pentru prima data dupa trei ani, acestea au fost aprobate de Guvern.

Intrebat cand vor fi modificate salariile angajatilor Hidroelectrica, ministrul a raspuns ca, atat timp cat exista un contract colectiv de munca valabil, nu se pot face modificari, dar a avansat ca termen luna septembrie pentru rezolvarea "situatiei de la Hidrolelectrica".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri