„Din totalul materiilor prime folosite in procesul de fabricatie, cca. 78% provin de pe plan local. In acest fel, placile ceramice sunt nu doar produse in Romania, ci au la baza si materiale de pe piata locala”, a declarat Toni Teau, directorul general al Lasselsberger Romania, companie ce detine brandul Cesarom.

Acesta a subliniat ca printre produsele achizitionate de pe plan local se numara argila, nisipul, mineralele si calcarele, in timp ce din import sunt aduse glazura si pigmentii. „In intregul proces de productie tinem cont de faptul ca brandul Cesarom este unul romanesc, insa in acelasi timp occidental, asa cum o spune noul slogan al companiei. Astfel, chiar daca la baza placilor ceramice produse in fabrica din Cluj-Napoca se afla retete occidentale, materiile prime sunt achizitionate in cea mai mare parte din Romania”, sustine Toni Teau.

In ceea ce priveste „drumul” placilor ceramice, reprezentantul Cesarom a afirmat ca, de la comandarea materiilor prime, pana la ajungerea produselor pe raft pot trece chiar si cateva saptamani. „In functie de tipul de materie prima si de zona de unde o procuram, termenul de livrare poate fi cuprins intre doua zile si trei saptamani, in timp ce procesul de fabricatie se intinde pe nu mai mult de doua zile. Livrarea se poate face apoi imediat”, a mai spus acesta.

In acest moment, fabrica din Cluj-Napoca dispune de cinci linii de fabricatie, din care doua pentru gresie, doua pentru faianta si una pentru placi de decor. „In fabrica din Cluj-Napoca lucreaza aproximativ 400 de angajati doar in procesul de productie”, a mai spus Toni Teau.