Operatiunile marcheaza prima activitate Lukoil pe segmentul upstream intr-o tara membra a Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al grupului rus, care detine in Romania rafinaria Petrotel Lukoil si o retea de aproximativ 300 de benzinarii.

Studiile seismice de la blocurile din Marea Neagra sunt efectuate de compania CGGVeritas, specializata in servicii de geofizica si selectata in urma unei licitatii, noteaza Lukoil. Proiectul acopera aproximativ 2.000 de kilometri patrati, scrie Mediafax.

Blocurile Rapsodia Est si Trident sunt dezvoltate de un consortiu format din Lukoil Overseas si Vanco International. Lukoil detine 80% din drepturi si este operatorul proiectelor.

Citeste si:

Consortiul a castigat proiectele intr-o licitatie efectuata in iunie 2010. Acordurile de concesiune au fost semnate in luna februarie a anului trecut si ratificate de Guvern in octombrie.

Cele doua blocuri sunt localizate sub ape cu adancimi intre 90 si 1.000 metri, la o distanta de 60-100 kilometri de coasta. Lukoil Overseas a deschis un birou la Bucuresti pentru a administra aceste proiecte.