“De cele mai multe ori, se ajunge in situatia in care pacientii se decid sa mearga la medic doar cand raul s-a produs deja”, apreciaza Victor Geus (foto), director general al diviziei GSK Consumer Healthcare in zona Europei Central-Sudice.

Pentru majoritatea romanilor, igiena orala se rezuma la spalatul pe dinti, releva un studiu prezentat recent de compania de cercetare Ipsos Marketing. In aceste conditii, nu este de mirare ca 8 din 10 romani acuza probleme dentare, dintre care aparitia cariilor este cea mai frecventa afectiune. Mai mult, 4 din 10 persoane au probleme legate de placa dentara bacteriana, iar 3 din 10 au dinti sensibili.

Victor Geus spune ca, pe segmentul de ingrijire orala, a observat o schimbare a obiceiurilor de cumparare al consumatorilor. Astfel, afirma oficialul GSK intr-un interviu cu wall-street.ro, oamenii au inceput sa prefere pastele de dinti mai specializate. Pe aceste nise, GSK este prezenta cu branduri ca Sensodyne (pentru dinti sensibili) si Parodontax (pentru gingii sensibile), Corega (pentru purtatorii de proteze dentare).

GSK concureaza cu alti producatori de pasta de dinti precum Colgate Palmolive sau Procter & Gamble pentru a obtine o “felie” cat mai mare dintr-o piata a ingrijirii orale care, in perioada ianuarie-iulie anul acesta, s-a cifrat la aproape 110 milioane de lei.

Citeste si:

Compania britanica sustine ca detine 33% din piata de profil si ca cea mai mare parte a cresterii s-a datorat categoriilor de paste terapeutice - Sensodyne, Paradontax si Corega.

Victor Geus estimeaza ca piata produselor de ingrijire orala se va mentine anul acesta la acelasi nivel cu cel din 2011, dar ca in 2013 va inregistra o crestere moderata.

Piata interna de profil este, de altfel, si cea mai importanta pentru regiunea coordonata de Geus, formata din 11 state. “Romania este lidera si, in acelasi timp, tara cu cea mai rapida rata de crestere din regiune. Tara are o mare oportunitate, avand o populatie considerabila si un potential bun de crestere pe termen mediu”, afirma seful de la GSK Consumer Healthcare.

In Romania lucreaza 80 de angajati din totalul de 150 la nivelul GSK Consumer Healthcare in Europa Central-Sudica. Victor Geus coordoneaza, de la Bucuresti, activitatea diviziei GSK din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Croatia, Bosnia, Albania, Kosovo, Macedonia, Muntenegru si Republica Moldova.