[UPDATE] Activitatea celor cinci uzine siderurgice Mechel din Romania aflate pe lista activelor recomandate de catre Consiliul de Administratie pentru vanzare va continua in regim normal, iar angajatii disponibilizati vor primi plati compensatorii, se arata intr-un comunicat al grupului rus Mechel. "Decizia de vanzare a acestor active nu presupune oprirea permanenta a productiei. Mai mult decat atat, pentru evitarea inchiderii intreprinderilor, Mechel va depune eforturi maxime spre pastrarea uzinelor in stare functionala. Grupul Mechel este interesat in asigurarea valorii capitalizate maxime a activelor sale din Romania. In scopul realizarii acestui obiectiv conducerea Mechel a fost nevoita sa ia o serie de masuri de optimizare a productiei si minimizare a costurilor. Astfel a fost suspendata temporar functionarea unor sectii si au fost disponibilizati o parte din angajati. In acelasi timp, aceste masuri au permis pastrarea viabilitatii intreprinderilor. Cea mai mare parte dintre angajati vor fi pastrati. Toti angajatii disponibilizati vor primi compensatii conform cu legislatia in vigoare si a contractelor colective de munca", se mentioneaza in comunicat.

Mechel a scos la vanzare numeroase active pentru a-si reduce datoriile si a finanta un proiect minier, printre acestea numarandu-se companiile controlate prin firma Eastern European Steel Division SRL, care coordoneaza activitatile grupului in Romania.

Grupul este prezent in Romania din 2002 si detine Mechel Targoviste, Mechel Campia Turzii, Ductil Steel Otelu Rosu si Ductil Steel Buzau, Laminorul Braila si Mechel Reparatii Targoviste.

Mechel Targoviste este listata si pe Bursa de Valori Bucuresti.

Consiliul Director al Mechel a aprobat vineri vanzarea partiala sau totala a mai multor active din Rusia, Romania, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Kazahstan si Marea Britanie, care nu se mai incadreaza in strategia companiei, se arata intr-un comunicat al grupului. De asemenea, Mechel are nevoie de bani pentru a-si reduce datoriile, care se cifreaza la 9,4 miliarde euro, si pentru a finanta exploatarii miniere Elga, proiect prioritar pentru companie.

Printre activele considerate incompatibile cu strategia grupului se numara si companiile controlate prin Eastern European Steel Division SRL, se spune in comunicat. Firma a fost infiintata in 2008 pentru coordonarea activitatilor din Romania.

Potrivit cotidianului rus de afaceri Kommersant, Mechel vrea sa vanda patru combinate din Romania pentru suma totala de 150 milioane de dolari. Grupul vrea 46 milioane dolari pentru Mechel Targoviste, 33 milioane de dolari pentru Mechel Campia Turzii, 32 milioane dolari pentru Laminorul Braila, respectiv 39 milioane dolari pentru Ductil Steel.

Surse de la Mechel Romania citate de portalul de stiri din industria otelului Platts, detinut de grupul american McGraw-Hill, au afirmat saptamana trecuta ca grupul va inchide in luna octombrie combinatul Ductil Steel Otelu Rosu pe termen nedefinit, acesta fiind activul cu cele mai mari sanse sa fie scos la vanzare.

Citeste si:

Un comunicat al Mechel transmis vineri, ca reactie la articolul Platts, arata ca grupul va suspenda temporar in octombrie productia la combinatul Otelu Rosu.

Mechel a redus in ultima perioada productia si forta de munca la Campia Turzii, din cauza cererii reduse pentru produsele combinatului. Mechel Campia Turzii a inceput, in luna iunie, disponibilizarea colectiva a 800 de angajati, in trei etape, procesul urmand sa se incheie in cursul lunii septembrie.

Astfel, la Mechel Campia Turzii ar urma sa mai ramana doar 238 din cei 1.050 de angajati.

Premierul Victor Ponta i-a cerut saptamana trecuta ministrului Economiei sa verifice rapid daca Mechel si-a respectat angajamentele la combinatul de la Campia Turzii, ministrul delegat Liviu Pop anuntand insa deja, la jumatatea lunii septembrie, ca a fost verificat contractul de privatizare, iar concluzia este ca acesta a fost respectat.

Contractul de privatizare a combinatului de la Campia Turzii a fost incheiat in 2003.

Sindicatul de la Mechel Campia Turzii i-a cerut premierului Victor Ponta, intr-o scrisoare, ca prin intermediul institutiilor statului sa monitorizeze activitatea combinatului si sa stopeze taierea si instrainarea utilajelor, pentru evitarea inchiderii acestuia.

Directorul financiar al Mechel, Stanislav Ploschenko, a declarat in luna mai, intr-un interviu pentru Bloomberg, ca profitabilitatea scazuta a combinatelor siderurgice detinute de Mechel in Romania le face candidate pentru o posibila vanzare, adaugand insa ca nu poate confirma vanzarea acestor operatiuni.