De cat timp ocupati aceasta pozitie?

CS: Am inceput pe 2 noiembrie 2009.

Si inainte de aceasta?

CS:
Sunt cercetator in cadrul universitatii, etapa care face parte din cariera universitara. In Italia, avem trei etape de parcurs: cercetator, profesor asociat si profesor cu norma intreaga. Eu sunt cercetator de istorie a romanilor. Predau papirologie, iar inainte de a accepta aceasta pozitie, eram responsabila de relatiile internationale din cadrul Facultatii de Arta si Stiinte Umaniste si faceam parte din Comitetul International al Universitatii. Am expertiza in proiectele internationale deoarece fac parte din grupul expertilor Bologna, grup format la initiativa Comisiei Europene cu scopul de a disemina informatii despre obiectivele educationale ale Comisiei si pentru a sustine actiuni la nivel national pentru imbunatatirea performantei tarii si alinierea la obiectivele europene.

Cum administrati variatia numarului de studenti?

CS: Consiliul Universitar National Italian a publicat un raport in care se precizeaza ca populatia de studenti din Italia a scazut cu 6%, iar aceasta scadere afecteaza, desigur, obiectivul european: pana in 2020, 40% dintre studentii cu varste cuprinse intre 30 si 39 de ani sa detina o diploma. Universitatea din Bologna nu a inregistrat o astfel de scadere. A fost, intr-adevar inregistrata o scadere la cateva programe, insa la acestea exista un numar limitat de locuri.

In Italia, aceasta problema a inscrierilor nu afecteaza foarte mult bugetul deoarece legea prevede ca ponderea taxelor de scolarizare in bugetul universitatii sa reprezinte mai mult de 20%. Acesta norma dateaza de 20 de ani. Cred ca acest lucru se va schimba dar, in orice caz, procentul reprezentat de taxele de scolarizare este destul de mic in Italia comparativ cu alte tari unde procentul urca pana la 50% din totalul bugetului unei universitati.

Desigur, daca elevii decid sa nu mai urmeze cursuri universitare, este o problema.

Una din responsabilitatile universitatilor de azi nu este numai sa se concentreze asupra studentilor care vin direct de pe bancile liceelor, ci si pe procesul de invatare continua si pe imbunatatirea competentelor absolventilor mai in varsta. Procesul de invatare continua este un subiect important pentru universitati, iar in Italia, este cu atat mai important deoarece, taxele de scolarizare la programele principale sunt limitate si cuprinse de obicei intre 1.000€ si 3.000€ pe an, in functie de universitate sau tipul de diploma. Pe de alta parte, universitatile sunt libere sa-si stabileasca singure taxele de scolarizare pentru programele de studii post universitare. Aceasta este o zona care nu afecteaza cei 20% din buget. Cred ca pe viitor, se vor face investitii in zona programelor de master, a scolilor de vara si in acele tipuri de programe care nu sunt de baza, dar in care universitatea are mai multa libertate, nu sa obtina profit, ci sa-si acopere cheltuielile reale ale educatiei.

Ce imi puteti spune despre personalul didactic universitar?

CS: Acum ne confruntam cu o mare problema, cu un blocaj pentru ca, in Italia, exista legi care restrictioneaza foarte mult universitatile sa angajeze personal. Nu putem inlocui in totalitate personalul care iese la pensie decat in proportie de 50%. Problema nu este numarul studentilor, ci legile care blocheaza posibilitatea recrutarii unei noi echipe de profesori.

Se intampla din cauza crizei sau este o situatie mai veche?

CS: Face parte din politicile guvernului de reducere a cheltuielilor publice.

Cum conecteaza Universitatea din Bologna cerintele pietei de munca - abilitatile pe care studentii se presupune ca le au la sfarsitul pregatirii lor - cu ceea ce invata studentii de fapt in scoala?

CS: As spune ca avem 2-3 actiuni in aceasta zona. Una dintre ele a fost demarata prin implementarea noii curricule, dupa 2000 si a fost consolidata prin revizuirea curriculei dupa 2005.

Potrivit tendintelor din educatia superioara europeana, am trecut de la o curricula care se baza pe notiunile studentilor de la inceperea studiilor universitare, la cea bazata pe cunostintele cu care acestia le au la finalizarea studiilor universitare, astfel ca in ultimii 11 ani, atentia a cazut mai mult pe competente si pe rezultatele practice de la sfarsitul studiilor.

Ceea ce iti pot spune este ca, incepand cu 2006, am organizat un sistem de asigurare a calitatii la nivelul intregii universitati. In afara de asta, mai dispunem, tot in cadrul universitatii, de un serviciu care a contribuit la conectarea programelor educationale cu piata locurilor de munca si societatea civila si asta nu numai din punct de vedere formal, oferindu-le consultanta, ci printr-un schimb real de perspective. Acestea s-au realizat prin acordarea de asistenta cadrele didactice si directorilor de program in mai multe moduri: prin interviuri cu absolventi sau companii care i-au angajat, distribuind chestionare si organizarea de intalniri cu angajatorii. Am decis ca fiecare program si fiecare cadru didactic trebuie sa isi gaseasca propria modalitate de a dialoga eficient cu mediul extern si, trebuie sa spun ca, intentia universitatii nu era doar ca nevoile pietei de munca sa fie ascultate, ci sa le fie oferite explicatii cu privire la ceea ce abilitati considera universitatea ca sunt necesare absolventilor care isi vor schimba profesia de mai multe ori pe parcursul vietii. Cred ca a fost o strategie foarte buna prin care s-a imbunatatit comunicarea dintre mediul extern si universitate.

Cine ar trebui sa se ocupe, in opinia dvs. de conceperea curriculei scolare?

CS: In sistemul italian, dar si in opinia mea, universitatea trebuie sa fie cea care se ocupa de curricula. A fi capabil sa intelegi modalitatea de potrivire a tranzitiei cunoasterii catre nevoile societatii este una din caracteristicile de baza ale autonomiei unei universitati. Desigur, aceasta trebuie sa se desfasoare in paralel cu consultarea pietei locurilor de munca, a guvernului si societatii civile nu numai pentru a adapta educatia acestor nevoi. Iti voi da un exemplu scurt: la o consultare deschisa intre angajatori, absolventi si academicieni despre competentele transversale, noi am intrebat cum abilitati precum cunoasterea unei alte limbi straine sau de analiza si de cercetare sunt percepute ca importanta de catre aceste grupuri si in ce masura considera ca au fost atinse de absolventi prin studii. A rezultat ca, angajatorii considera ca obiectivul cunoasterii unei alte limbi a fost atins de majoritatea absolventilor la un nivel ridicat, dar de asemenea cred ca este cea mai putin importanta competenta a unui angajat.

Sunt surprinsa.

CS: Dar este adevarat. Asta inseamna ca universitatile ar trebui sa se reduca din numarul de ore alocate predarii sau imbunata?irii unei a doua limbi straine. Este problema pietei locurilor de munca care nu intelege cat este de important ar trebui sa fie pentru ei sa aibe angajati cu competente internationale. Deci, in acest caz, ar fi complet nepotrivit sa adaptam educatia la ceea ce piata spune ca este important. Universitatea are o functie vitala: aceea de a explica de ce anumite competente, pe care noi le furnizam, sunt importante si, desigur, trebuie sa existe un echilibru in acest dialog. Universitatea a fost prea individualista si uneori, academicienii au decis tipul de competente pe care ei le considerau ca sunt importante fara a se consulta cu piata si cu societatea civila. In concluzie, decizia finala trebuie sa fie luata in universitate deoarece aceasta are instrumentele necesare pentru intelegerea viitorului.

Nevoile trebuie interpretate, iar problema trebuie privita in ansamblu, mult mai atent decat o face piata muncii sau guvernul in acest moment.

Ma intrebam daca exista materii precum pictura, arta povestitului sau muzica care sa fie predate si studentilor care studiaza economie si administrarea afacerilor la Universitatea din Bologna. In afara de economie si matematica, studiaza si alte materii din care sa dobandeasca abilitati de comunicare sau relationare?

CS: Iti pot spune ca, in noua curricula exista o politica nationala conform careia, studentii ar trebui sa aibe un anumit numar de credite obtinute exclusiv din materii optionale. Deci aceasta inseamna, ca studentii sunt cei care decid ce este interesant si necesar pentru ei. Studentii economisti pot avea cursuri de filozofie sau inginerie sau orice cred ei ca este relevant...chiar si arta egipteana, nu are importanta. Deci universitatea incearca sa incurajeze programele sa pastreze aceasta libertate care sa permita studentilor sa obtina abilitatile pe care ei le considera importante.

Citeste si:

In al doilea rand, as spune ca, aproape toate programele ofera posibilitatea urmarii unui stagiu de practica in Italia sau in strainatate care le da ocazia unui contact real cu piata muncii sau cu oricare alt tip de servicii publice. Ei isi pot desfasura stagiul de practica, daca doresc si in institutiile publice, in calitate de voluntari. Detinem o retea foarte mare de contacte in Italia, dar si in strainatate, pe care studentii o acceseaza.

Revenind la intrebare, stiu ca in unele cazuri, programele au decis sa ofere materii aparte. De exemplu, Facultatea de Arta ofera un curs despre conectarea competentelor umaniste cu cele stiintifice. In fiecare an, are loc un seminar special oferit studentilor Facultatii de Arta si studentilor Facultatii de Stiintele Artei pentru a vedea in ce fel domeniul stiintific si cel umanist se apropie.

Cum se implica universitatea in plasarea absolventilor pe piata muncii?

CS: Avem tot felul de initiative la nivel de universitate, precum, Ziua Carierei, in care angajatorii iau contact direct cu studentii. In planul strategic pe urmatorii trei ani, am acordat o atentie speciala reintroducerii strategiilor de plasare a absolventilor pe piata muncii.
Prin asocierea la baza de date Alma Laurea, toate programele scolare ale absolventilor nostri sunt disponibile pentru companii prin intermediul acestui portal national. Companiile care doresc sa acceseze baza de date trebuie sa solicite mai intai o parola si sa explice motivul interesului lor. Pot vizualiza CV-urile, dar nu si numele si contactul persoanei respective. Daca doresc si aceste detalii, trebuie sa solicite o a doua inregistrare si sa plateasca o taxa pentru a obtine curricula. Taxa este mica pentru companiile care cumpara un numar mare de CV-uri. Acesta este un serviciu pus la dispozitie de Consortiul Universitatilor pentru toate universitatile din consortiu.

Care sunt calitatile unui bun decan?

CS: In sistemul nostru, decanii sunt alesi. Nu sunt numiti. Ei sunt intodeauna oameni care sunt sustinuti si apreciati de cadrele didactice. Aici este foarte important sa intelegi repede legislatia in vigoare si schimbarile normative pentru a fi capabil sa contribui la activitatile diferitor departamente si programe, astfel incat sa poata fi facilitata crearea eficienta a curriculei. A avea gandire strategica este de asemenea important. Asta inseamna a fi capabil sa ghidezi planul strategic al facultatii, sa monitorizezi activitatile care o ajuta sa isi imbunatateasca performanta, sa te gandesti la studenti ca la principalul scop al institutiei, sa fii un bun organizator.

Facultatea trebuie sa ofere tuturor studentilor suport si servicii. Asta inseamna a avea posibilitatea de a alege oamenii din administratie care sunt intr-adevar capabili sa organizeze serviciile in mod eficient. Si apoi, sa fie capabili sa selecteze bine profesorii care ii pot ajuta in meseria lor.

Dar eu nu sunt decanul unei facultati asa ca ma gandesc doar la cei pe care i-am intalnit.

Mai este, desigur, si abilitatea de a utiliza resursele financiare eficient.

Si construirea unui network este foarte important. A fi capabil sa actionezi la un nivel national si international pentru a promova aria de specialitate.

Ar trebui ca universitatile sa se adreseze nevoilor locale in ceea ce priveste cercetarea intreprinsa si activitatile de predare sau ar trebui sa se raporteze la nivel global? Ati mentionat mai devreme piata locala a locurilor de munca care, uneori, nu apreciaza cunoasterea unei a doua limbi straine asa cum ar trebui...

CS:
Ambele trebuie luate in considerare si as spune ca ar trebui sa permita comunitatii locale sa se globalizeze pentru ca este mai usor pentru universitate sa fie una globala decat ii este comunitatii locale. Deci, cred ca implica un suport mutual.

Ce imi puteti spune despre cercetare?

CS: O mare parte din cercetare trebuie sa se adreseze problemelor globale. Dintr-un alt punct de vedere, problemele locale sunt si globale. Prin urmare, cercetarea trebuie sa decurga in stransa legatura cu nevoile comunitatilor locale. Dar nu cred ca acestea doua sunt in contrast. Cel putin nu la Universitatea din Bologna. Aici, le imbinam pe amandoua. Cateodata, problema consta in a demonstra comunitatii internationale cum cercetarile locale sunt relevante la nivel global.

In urmatorii ani, vom avea multi absolventi de pe coasta de sud si o mare nevoie pentru absolventi din partea nordica a Mediteranei. Asta inseamna o migratie masiva de la sud catre nord. Deci una din chestiunile discutate maine va fi cum se adreseaza comunitatea locala acestei nevoi viitoare? Va fi necesara integrarea oamenilor veniti din strainatate in comunitatea locala. Universitatea este in esenta universala. Comunitatile locale trebuie sa faca fata rezistentei, in speta multor probleme pe care universitatea le poate aborda. Si, dupa cum stii, companiile incearca sa migreze spre tarile in care costurile fortei de munca sunt mai mici. Asta inseamna ca nivelul angajarilor locale este in descrestere. Cred ca este foarte dificil sa separi localul de global.

Ce se va intampla cu coasta de sud daca toti absolventii lor migreaza catre nord?

CS: A reprezentat o problema de mult timp. Este necesar sa se gaseasca modalitati de dezvoltare a acelor zone defavorizate. Intrebarea este cum sa valorifici experienta si contactele nationalilor care au fost plecati in strainatate pentru studii si cum impiedici emigrarea persoanelor care au obtinut o inalta calificare. Tine de responsabilitatea universitatilor de a avea proiecte in care este incurajata ideea schimbului universitar si sunt create conditii pentru ca aceasta sa devina realitate. In acest caz, trebuie sa spun, cooperarea este mult mai eficienta decat competitia. De asemenea, universitatile sunt conduse de multe forte mai degraba spre competitie decat spre colaborare, dar trebuie sa gaseasca un echilibru intre competitivitate si colaborare care este, pe termen lung, probabil cea mai eficienta modalitate de rezolvare a problemelor globale.

Ce anume trebuie sa aibe o scoala pentru a fi o institutie performanta? Nu neaparat o lista, ci mai degraba cateva trasaturi.

CS: Una din tendinte este ca scolile pot fi uneori prea individualiste. Daca ai in vedere o Facultate de Istorie ce include numai istorici, te poti confrunta cu un mare pericol: acela ca facultatile isi construiesc identitatea in mod disciplinar; se identifica cu o disciplina. Daca o scoala trebuie sa asigure educatia, ar trebui sa fie accesibila si sa mijloceasca dobandirea competentelor interdisciplinare, iar asta nu este posibil daca facultatile nu ies din aria de specializare. O universitate trebuie sa puna la dispozitie astfel de sisteme in care programele sunt organizate intr-un asa fel incat ele sa apartina de acea facultate, dar sa nu fie raportate la o singura disciplina.

Spre exemplu, daca studiez arta, sunt pictor sau pot fi si pictor si antreprenor.

CS: Da. Ar trebui sa existe anumite mecanisme pentru a incuraja reinnoirea programelor luand in considerare in ce fel pot fi mai eficiente pentru educatia studentilor, iar evitarea educatiei monodisciplinara trebuie sa fie unul din scopurile scolii, iar apoi, desigur, daca ai cei mai buni profesori si cei mai buni studenti, vei fi o scoala excelenta.

Cum puteti decide daca aveti cei mai buni studenti sau nu? Ii considerati ca sunt cei mai buni daca, nu stiu, 90% din ei ocupa pozitii de management sau cum va puteti da seama?

CS: Nu poti stii asta inainte. Trebuie sa ai studenti motivati, diferiti, sa ii stimulezi si sa le asiguri un mediu de studiu propice nu doar lor ci si personalului scolii.