In primele opt luni din 2012 s-au deschis 19.000 de proceduri de insolventa, in conditiile in care in 2006 se inregistrau in jur de 6.000 de dosare pe an, a declarat presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa (UNPIR), Arin Stanescu.
Din cele 19.000 de dosare, 1.500 sunt proceduri de reorganizare, care privesc firmele mijlocii si mari.

“Din cele 1.500 de dosare de reorganizare sunt si unele care implica dezvoltatori imobiliari. La dorinta creditorilor si proprietarilor aceste firme nu intra faliment, din cauza raportarilor financiare pe care fiecare banca trebuie sa le faca”, a completat Stanescu, in cadrul unei conferinte organizate de Medien Conferences.

El spune ca pe rolul instantelor se afla 35.000 de dosare, din care multe sunt artificiale, venite de la Registru, intrucat Ministerul finantelor insista sa fie un lichidator.

“Cifra pare destul de mare. Banca Mondiala o apreciaza mare, eu cred ca avem 25.000 dosare adevarate si din aprecierile Bancii Mondiale suntem intr-o situatie foarte buna in raport cu alte state europene deoarece finalizam peste 70% din proceduri in mai putin de 9 luni”, a adaugat Arin Stanescu.

Acesta a mentionat ca dosarele care implica vanzare de active sunt mai complicate, pe fondul unei piete imobiliare in scadere si din cauza dorintei debitorilor de a obtine sume mari, in neconcordanta cu piata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri