Valoarea totala a investitiilor se ridica la peste 380 de milioane de dolari, transmite corespondentul Mediafax.

Initiat in 2006, programul a vizat realizarea a noua proiecte, constructia de cinci noi instalatii, precum si modernizarea sau extinderea altor patru deja existente.

Din totalul alocat acestui program, aproximativ 170 de milioane de dolari au vizat constructia si integrarea instalatiei de hidrocracare blanda in cadrul fluxului tehnologic al rafinariei.

"Rafinaria Petromidia este un activ important pentru KazMunayGas si Rompetrol, fiind capabila din punct de vedere tehnologic sa proceseze integral titei din Kazahstan. Finalizarea acestui program sustine obiectivele KazMunayGas de diversificare a rutelor de export a titeiului catre Uniunea Europeana, prezenta companiei in zona Marii Negre si a Marii Mediterane, dar si integrarea Rompetrolului in cadrul retelei valorice, de la sonda de extractie si pana in rezervorul clientului", a declarat Daniyar Berlibayev, senior vicepresedinte al KazMunayGas.

Lucrarile au fost coordonate de Rominserv, acestea implicand peste 280 de companii, 3.500 de persoane, 200 de piese, 2.400 de tone de teava si 130 de kilometri de retea electrica.

Citeste si:

La evenimentul de joi, prilejuit de finalizarea programului de majorare a capacitatii rafinariei Petromidia, a fost prezent si secretarul de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu.

"Vreau sa reafirm ceea ce am spus conducerii grupului KazMunayGas si grupului Rompetrol, sustinerea totala pe care Guvernul Romaniei o manifesta pentru investitiile pe care dansii le fac in Romania in sectorul energetic in care activeaza. Suntem preocupati de reindustrializarea tarii, suntem preocupati de modernizarea economiei, cautam parteneri, iar KazMunayGas, precum si Republica Kazahstan s-au dovedit parteneri de nadejde de-a lungul timpului", a afirmat secretarul de stat in Ministerul Economiei.

In paralel cu programul de extindere a capacitatii de procesare, Grupul Rompetrol a dezvoltat si alte proiecte necesare sustinerii acestuia - constructia terminalului din largul Marii Negre pentru aprovizionarea cu titei, triplarea capacitatii de tranzit a produselor petroliere prin Dana 9 a portului Midia, reabilitarea parcului de rezervoare titei si produse finite, constructia terminalului de import-export gaz petrolier lichefiat.

De asemenea, compania a alocat suplimentar peste 50 milioane de dolari pentru proiecte de mediu.