Urmatoarea Adunarea Generala a Actionarilor Hidroelectrica este programata pentru 31 octombrie, potrivit convocatorului.

Producatorul de energie detinut de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) a intrat in insolventa in 20 iunie si de atunci se afla in administrarea judiciara a firmei Euro Insol.

Compania este in insolventa din cauza vanzarilor de energie catre "baietii destepti", a managementului deficitar, secetei prelungite, dar si a altor factori, conform unui raport al Euro Insol. Producatorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde euro in perioada 2006-2012 din vanzarea energiei prin contracte directe.

Oprea a fost director general la Hidroelectrica in perioada 2003-2009, dupa care a fost iblocuit cu Mihai David, care a demisionat in decembrie 2010.

Atat Oprea, cat si David au parasit compania in urma unor declaratii ale presedintelui Traian Basescu.

Citeste si:

Basescu a spus despre Oprea ca a prelungit contractele de vanzare directa a energiei. In privinta lui David, seful statului a afirmat ca a fost sustinut de Sorin Ovidiu Vantu, prin Mircea Geoana, pentru a prelua conducerea companiei.

Trihenea a fost numit director al companiei in decembrie 2010 si a demisionat in decembrie 2011, invocand motive personale.

Hidroelectrica este condusa in prezent de Stefan Gheoreghe, fost director in CEZ Romania.