"Companiile la care ne uitam au suferit mult din cauza crizei. Nu avem nicio tranzactie in negocieri avansate si despre care sa spunem ca o vom inchide in urmatoarele sase luni. Nu am mai investit in Romania de la preluarea Profi, din 2010. Avem bani, dar nu avem ce cumpara", a declarat Cristian Nacu, partener al Enterprise Investors, citat de Mediafax.

Incepand din acest an Enterprise Investors investeste capitalul din cel de-al saptea fond Polish Enterprise Fund (PEF VII). Fondul va avea un capital de 650 de milioane de euro, iar unul dintre investitori este Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care participa cu pana la 80 de milioane de euro.

"Acest fond cauta in mod activ proiecte de buyout pe piata intreprinderilor mijlocii in sectoare atractive din Europa Centrala si de Est. In majoritatea cazurilor, PEF VII investeste cel putin 30-60 milioane euro in schimbul unor pachete majoritare de pana la 100% din companie", arata datele Enterprise Investors.

Fondul, la fel ca si celelalte administate de compania poloneza, doreste sa colaboreze cu antreprenori care decid sa conduca in continuare compania si sa retina un pachet majoritar, dar care au nevoie de capital pentru extindere, pentru a deschide noi unitati, sa construiasca fabrici in strainatate sau pentru a prelua competitori.

Citeste si:

Enterprise Investors este cea mai veche si una dintre cele mai mari firme care administreaza fonduri de private equity si venture capital din Europa Centrala si de Est, cu activitate din 1990. Firma administreaza opt fonduri de private equity si venture capital care totalizeaza doua miliarde de euro. Pana in prezent, aceste fonduri au investit 1,5 miliarde de euro in aproape 130 de companii din diverse sectoare si au vandut peste 90 de investitii cu venituri totale de 1,7 miliarde de euro.

In Romania, fondul a investit in jur de 200 milioane de euro, in companiile Macon Deva, Siveco Romania, Profi Rom Food si Smartree.
Investitiile realizate de fondurile de private equity s-au redus semnificativ in ultimii ani, de la un maxim de 289 milioane de euro in 2008 la 66 milioane de euro in 2011.

Cristian Nacu, partener Enterprise Investors, declara la sfarsitul lunii septembrie ca fondurile de investitii au bani de investit, dar nu s-au facut achizitii semnificative in ultima perioada. “Numai noi avem cateva sute de milioane de investit”, a declarat Nacu, la conferinta “Antreprenor caut finantare”, organizata de wall-street.ro, in parteneriat cu Ernst&Young, Enterprise Investors si Alpha Bank.

Nacu, Enterprise Investors: Avem cateva sute de milioane de investit. Ce companii cauta fondurile? [VIDEO]

Nacu, Enterprise Investors: Avem cateva sute de milioane de...