Pare incredibil, dar producatorii autohtoni de vinuri au ajuns sa importe sticle pentru imbuteliat licoarea bahica. Aceasta in contextul in care industria romaneasca de sticla se apropie de colaps si mai multe contracte de privatizare ale marilor intreprinderi sunt anulate.

Bem vin romanesc din sticle facute la Paris. Nu e nici o gluma. Cei mai multi producatori de vinuri din Romania spun ca peste 30% din sticlele utilizate provin din importuri. Sticla pe care o folosim la imbutelierea vinului pe care il producem, poate va surprinde, dar o aducem din multe tari europene. Este vorba de Italia, Bulgaria, Germania, Franta, precum si Cehia. Astfel, acoperim 35-45% din necesar si este vorba de milioane de sticle, daca tinem cont de faptul ca peste 2,8 milioane de sticle de vin merg exclusiv in tara, spune Titi Babusanu, director de marketing la Vinia SA. si cei de la Cotnari spun ca o buna parte din necesarul de sticle e adusa de la peste 1.000 de km departare, mai exact de la vecinii nostri bulgari.

De ce? Primul lucru la care se uita orice comerciant este raportul calitate-pret. Atat calitatea sticlelor importate, cat si pretul de achizitie sunt foarte convenabile. Preferam astfel sa aducem de peste hotare, in contextul in care producem anual noua milioane de sticle cu vin, spune Laurentiu Anghel, director de marketing la Cotnari SA. Specialistii mai spun chiar ca sticlele de vin aduse din strainatate au anumite tratamente speciale impotriva ultravioletelor, proceduri care nu se fac nicaieri in Romania.

De altfel, reprezentantii producatorilor de vinuri spun ca piata romaneasca a sticlei e la pamant, mai ales ca acum nu se mai poate vorbi decat de un singur producator care mai activeaza pe piata. Mai exact, este vorba despre Stirom SA, care a rezistat datorita infuziei de capital asigurata de grecii de la Youla Group. Sticla de la noi e de calitate precara si niciodata nu vine cat ai nevoie sau la timp, este de parere directorul de marketing de la Vinia.

Statul nu s-a dovedit un bun administrator nici al acestei industrii. Nici in incercarile de a privatiza cele 33 de societati lasate mostenire de regimul comunist nu au avut mai mult succes. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a privatizat toate aceste societati, insa in timp au fost reziliate 13 contracte de privatizare pentru 11 societati. Dintre acestea, trei au fost reprivatizate: Sticla Onesti, Sticla Turda si Cristiro Bistrita.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23675&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri