Conform studiului CFO and beyond: the possibilities and pathways outside finance, o mare parte a directorilor financiari - actuali si fosti CFO - sunt interesati de aceasta oportunitate care le poate imbunatati intelegerea dinamicii din cadrul consiliului de conducere, poate genera idei la nivel inter-sectorial si furniza expunere la diverse culturi corporatiste.

Exista, totusi, retineri datorate riscurilor profesionale si distragerii de la principalele lor responsabilitati. Raportul se bazeaza pe un sondaj realizat la nivel global ce a vizat evolutia profesionala a 800 de CFO din 347 dintre cele mai mari companii din lume (cu venituri anuale de peste 5 miliarde dolari), pe parcursul ultimilor 10 ani, precum si o serie de interviuri cu directori financiari, experti in guvernanta corporatista si profesori universitari.

“Presiunea din partea organismelor de reglementare genereaza o crestere semnificativa peste tot in lume pentru implicarea CFO in cadrul consiliilor directoare. In multe tari, expertiza financiara a unui CFO nu este doar foarte valoroasa, ci si obligatorie. In plus, pe masura ce companiile se confrunta cu o economie volatila si cu trenduri de crestere divergente ale pietelor dezvoltate si cu crestere rapida, companiile isi doresc din ce in ce mai mult expertiza si suport in zona managementului costurilor, riscurilor si lichiditatilor - trei arii ce se regasesc in setul de competente al directorilor financiari”, spune Jay Nibbe, Ernst & Young's Europe, Middle East, India and Africa (EMEIA) Markets Leader.

Studiul arata ca 14% dintre membrii consiliilor directoare din cadrul celor mai mari companii globale sunt actuali sau fosti CFO, in comparatie cu 8% in 2002. Numarul de locuri in comitetul de audit ocupate de CFO s-a dublat in ultimul deceniu (41% in 2012, de la 19% in 2002), reflectand probabil nevoia pentru transparenta crescuta in bilantul contabil al companiilor. Aceasta evolutie a rolului CFO pe parcursul ultimului deceniu a extins semnificativ contributia pe care liderii financiari o pot aduce consiliului director.

“Desi sunt cruciale, doar competentele financiare nu inseamna in mod necesar un membru competent in consiliul de conducere. Multi CFO din ziua de azi poseda atat abilitati financiare cat si o combinatie unica de competente analitice, tehnice si strategice. Aceasta combinatie de competente CFO unice aduce o valoare puternica in consiliul director ”, declara Jay Nibbe.

Beneficiile acceptarii de catre CFO a rolurilor non-executive

Directorii financiari de top intervievati in cadrul studiului au declarat ca experienta unui rol de conducere aditional le-a fost utila in imbunatatirea performantelor lor ca CFO. Intelegerea dinamicii de conducere dintr-o perspectiva diferita este principalul beneficiu adus de ocuparea unei pozitii in consiliul director al unei coropratii, potrivit unui procent de 75% dintre CFO intervievati.

Citeste si:

Majoritatea CFO petrec mult timp interactionand cu membrii consiliului director, insa numai cand se afla de partea cealalta a mesei de discutii pot intelege pe deplin cum functioneaza consiliul director. Mai mult de jumatate dintre ei privesc acest rol ca o oportunitate de expunere catre alte companii si industrii, ceea ce le permite sa invete lectii utile pentru functia lor.

“Experienta intr-un alt sector este privita de catre multi CFO ca fiind foarte valoroasa, cu oportunitatea de a aprofunda cunostinte si a transfera bune practici catre alte industrii. Poate aparea si un asa-zis efect “de aura” in cazul companiilor ai caror CFO sunt membri in consiliile directoare ale unor companii mari, respectate in industrie”, adauga Jay.

Riscurile profesionale pot reprezenta un impediment

In vreme ce multi CFO recunosc beneficiile aferente rolului din consiliul director, peste 40% dintre ei considera inadecvat ca ei sa iti asume roluri de conducere in regim part-time. Pentru unii dintre acestia, responsabilitatie de baza sunt prea mari.

Astfel in ciuda apetentei directorilor financiari pentru preluarea de roluri non-executive, se remarca o neconcordanta tot mai mare intre timpul pe care acestia simt ca il pot dedica unui astfel de rol si recomandarea din punct de vedere al bunelor practici ale guvernantei corporatiste.

Directorii financiari ar trebui sa adopte o viziune pe termen lung

Printre directorii financiari participanti la studiu, cei care s-au descris ca avand abilitati de planificare pe termen lung au fost, cel mai probabil, cooptati pentru roluri aditionale intr-un procent mai mare decat ceilalti CFO.

Un alt aspect relevat de catre studiu este faptul ca astazi, in comparatie cu acum 10 ani, sunt cooptati in consiliile directoare directorii financiari de la varste mai mici. Cresterea procentului de CFO care si-au asumat functii suplimentare non-executive este mai proeminenta in randul generatiei ceva mai tinere - cuprinsa in segmentul 40-49 ani.