"Compania Nationala de Petrol din Cuba - Cupet are in operare de 200 de unitati de pompare produse de Vulcan inainte de '90. Pompele se folosesc cand presiunea naturala incepe sa scada. Au lucrat la niste proiecte de realizare a pompelor pe cont prorpiu, dar nu le-a reusit. Am propus sa infiintam o unitate mixta in Cuba, in care ei vor realiza partea primara de turnare si forjare, iar reductoarele se vor face tot in Romania, la Vulcan, si vor fi asamblate acolo", a declarat pentru Mediafax omul de afaceri Ovidiu Tender, care detine grupul Tender, din care face parte si Vulcan Bucuresti.

Omul de afaceri a aratat ca in Cuba nu se va produce doar pentru piata locala, pompele urmand sa fie exportate si pe pietele din America de Sud, inclusiv in Venezuela, unde exista cerere pentru astfel de echipamente.

"In Venezuela, o economie centralizata, decizia necesita mai multe etape de aprobare, dar la nivel verbal, si am avut intalniri cu toate ministerele implicate, am avut raspunsuri pozitive. Sper ca o intelegere sa se materializeze in primavara anului viitor", a spus Tender.

El a completat ca in Cuba a negociat si o colaborare cu institutul national de cercetari in biotehnologie, Labiofam, care are in portofoliu mai multe produse farma pentru uz uman, inclusiv Viadox, un medicament homeopat care este utilizat pentru tratamentul cancerului.

"Labiofam a realizat in urma cu 15 ani produsul homeopat Vidatox, cunoscut in lume ca singurul produs natural capabil sa amelioreze starea de sanatate a bolnavilor de cancer, prin distrugerea celulelor maligne (...) Am decis impreuna cu presedintele Labiofarm sa producem in Serbia, la fabrica de medicamente pe care o detin, atat Vidatox, cat si alte produse cu efecte benefice pentru starea de sanatate umana", a expllicat Tender.

El a precizat ca dupa ce va incepe productia de Vidatox va construi un centru pentru diagnosticare si terapie a bolnavilor de cancer in statiunea balneara Banja Vrujci, din Serbia.

Citeste si:

Tender nu este singurul om de afaceri din Romania care s-a orientat catre piata cubaneza.

Tot in toamna acestui an, grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a semnat cu Uniunea Cailor Ferate din Cuba un acord de colaborare care vizeaza in principal domeniul constructiei si reparatiei de locomotive si vagoane pentru trenurile de calatori si de marfa ale cailor ferate cubaneze.

Acordul a fost incheiat la inceputul lunii noiembrie, in Havana, iar in perioada urmatoare specialistii cailor ferate cubaneze vor veni in Romania, la firme din cadrul grupului, pentru a pune in aplicare prevederile intelegerii, se arata intr-un comunicat Grampet.

De la debutul crizei financiare, Tender s-a concentrat pe extinderea afacerilor in Africa, unde a obtinut concesiuni pe mari suprafete de teren unde efectueaza in prezent prospectiuni in vederea exploatarii resurselor naturale.

Recent, Tender a semnat cu o companie petroliera care opereaza in Burkina Faso constructia unei autostrazi cu o lungime de 150 de kilometri.