In Romania opereaza aproximativ 450 de spitale, dintre care peste 90 sunt administrate privat. Fondurile totale alocate de CNAS catre spitale publice si private anul trecut au fost de peste 1,6 miliarde de euro.
Ministrul a mai adaugat ca cine isi dezvolta o afacere privata "nu si-o face pe banul public", iar managerii de spitale private trebuie sa isi gandeasca investitia bazandu-se pe fortele proprii, nu pe "ce fura de la stat sau din ceea ce incearca sa obtina prin trafic de influenta".
Ca urmare a declaratiilor ministrului sanatatii, au venit si declaratii din partea spitalelor private. Astfel, Medlife, unul dintre liderii pietei de servicii medicale private, operator al celei mai mari retele de spitale private (6 spitale, 550 de paturi) si-a exprimat prin intermediul unui comunicat de presa "neutralitatea" privind aceasta masura a Ministerului Sanatatii.
"In masura in care o asemenea restrictionare va intra in vigoare incepand cu 1 martie 2013, este important ca aceasta sa se aplice unitar, fara nici o exceptie, catre toate unitatile private cu paturi, cu spitalizare continua sau de zi din tara, indiferent de specialitate sau forma de organizare, pentru a nu crea dezechilibre in piata serviciilor medicale", se arata in comunicatul operatorului de clinici si spitale private.
In continuare se mentioneaza ca in cazul in care, totusi, se va decide continuarea finantarii spitalelor private din fonduri publice, este important ca alocarea sa se faca pe baze transparente si clare in toate judetele tarii cat si in Bucuresti.
"In anul 2012, MedLife a contractat cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate o suma foarte mica raportata la cifra de afaceri si de aceea compania noastra va fi mai putin afectata de aplicarea unei asemenea masuri. [...] Indiferent de implementarea unei asemenea masuri, preturile vor ramane nemodificate in toate unitatile noastre teritoriale, si dupa data de 1 martie 2013" a declarat Mihai Marcu (foto), presedinte MedLife.
MedLife activeaza pe piata din Romania din 1996 ca operator privat de servicii medicale si acopera toate zonele de activitate medicala: ambulatoriu, spitale, maternitati, laboratoare si farmacii.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: