"Cred ca vorbim, dupa calculele mele, de exporturi de 150 milioane de euro anul trecut, cu 35-40% peste 2011 si sunt mai multe motive pentru aceasta crestere. In primul rand, conditiile ostile din Romania. Practic, marea majoritate a producatorilor care au facilitati industriale in Romania, care aduc PIB, care au contributie la sanatate, exporturi, si-au deteriorat activitatile pentru piata romaneasca. Din fericire, exista exporturile legitime, si acestea compenseaza. A trebuit sa gasim alte piete de desfacere", a declarat intr-un interviu pentru Mediafax Dragos Damian, directorul general al producatorului Terapia Ranbaxy si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR).

Al doilea motiv este aparitia de oportunitati pe pietele emergente noi, precum Africa, tarile din Asia Centrala si Brazilia.

In ceea ce priveste activitatea pe piata locala, majoritatea producatorilor locali de medicamente si-au bugetat o crestere a afacerilor de 10% in 2013.

"Cresterea pe domestic inseamna aparitia de produse noi, dar si de un sentiment mai pozitiv apropo de schimbarea de guvern si de faptul ca platile vor intra in normal din trimestrul al doilea cand trebuie aplicata noua directiva europeana, care prevede ca platile sa fie efectuate la 60 de zile", a mai spus Damian.

Statul are nevoie de 5-6 miliarde de lei pentru a ajunge cu platile la un nivel acceptabil.

Seful Terapia a precizat ca statul nu mai poate cumpara medicamente pe datorie si sa le plateasca producatorilor dupa un an si din cauza ca pacientii risca sa nu mai aiba acces la medicamente. El a explicat ca in ultimii ani, ponderea medicamentelor fabricate in Romania a scazut semnificativ, iar fenomenul este alarmant, aratand deteriorarea economiei romanesti.

Citeste si:

"Aceasta competitie neloiala cu termenele de plata a facut ca producatorii romani sa nu le poata sustine si ponderea lor sa scada. In 2008, fabricat in Romania reprezenta 50% din volumul de medicamente, iar in 2012 a scazut sub 40%", a aratat Damian.

In ultimii cinci ani piata a crescut ca valoare, dar nu a mai crescut in volum, ceea ce, potrivit sefului Terapia, arata utilizarea medicamentelor scumpe in detrimentul celor mai ieftine si cu aceleasi efecte terapeutice.

"Cea mai buna solutie de a economisi, poate si pana la doua miliarde lei, este inlocuirea medicamentelor scumpe cu cele generice. E singura solutie, iar statul poate sa economiseasca pana la 20% din costurile cu medicamentele", a precizat seful Terapia.

Potrivit datelor presedintelui APMGR, aproximativ 1.500 de tipuri de medicamente, din cele ieftine, nu se mai comercializeaza, din cauza imposibilitatii producatorilor de a sustine si termenele de plata, si cel mai mic pret european, si clawbackul actual.

"Nu numai ca dispar, dar odata ce ele dispar ministerul nu sterge pretul acestor medicamente din catalog, care reprezinta referinta pentru decontare. De aceea se plang asociatiile de pacienti ca nu se mai gasesc medicamente si trebuie sa platim din buzunar, pentru ca disparand medicamentul care e referinta, automat pacientului i se da produsul un pic mai scump si el trebuie sa plateasca diferenta", a mai spus Damian.

Printre companiile care detin fabrici de medicamente pe plan local se numara Terapia-Ranbaxy, Antibiotice, Zentiva, Labormed, Biofarm, Gedeon-Richter, Sandoz si Europharm.