Asociatia Uztel a condamnat public si a atacat in instanta faptul ca activitatea societatii aflate in reorganizare nu este condusa de administratorul special, ci de administratorii judiciari, mai mult oficialii Asociatiei declarau anterior ca administratorului special nu i se permite nici macar sa intre in cladire.

In prezent, Uztel SA este in proces de reorganizare, dupa ce si-a declarat insolventa in 2010. Societatea este administrata de un consortiu de administratori judiciari, format din Euroinsol Consulting SPRL Ploiesti, prin Alina Maer, si Euro Insol SPRL Bucuresti, prin Remus Borza.

Potrivit actionarului majoritar al societatii, In 2012, fosta conducere a ANAF a sustinut ca Uztel SA sa fie coordonata de administratorii judiciari.

Situatie ilegala, conform oficialilor actionarului majoritar al Uztel, care mentioneaza ca potrivit Legii Insolventei (85/2006) si Planului de Reorganizare aprobat de Judecatorul Sindic, administrarea si conducerea societatii revin administratorului special, iar administratorul judiciar are doar rolul de supraveghere. Administratorii judiciari isi bazeaza pozitia numai pe o presupusa modificare a Planului de Reorganizare dintr-o Adunare Generala a Creditorilor, cand s-a actionat impotriva procedurilor si legilor de organizare a unor astfel de adunari.

Pozitia ANAF se pare insa ca s-a schimbat, iar potrivit Asociatiei Uztel pe data de 16.01.2013, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin Directia Generala a Finantelor Publice Prahova, ca principal creditor, a transmis o notificare Asociatiei Uztel, in care afirma ca ”din 9.10.2012, intreaga activitate a Uztel SA trebuia coordonata de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar”.

Citeste si:

In acest context, Asociatia ”Uztel” continua lupta impotriva administratorilor judiciari si solicita suspendarea din profesie a Alinei Maer. ”Speram ca solutia data de UNPIR sa puna capat activitatii celor care nu respecta legea si prejudiciaza capitalul de imagine al profesiei”, afirma Constantin Trestioreanu, presedintele Asociatiei ”Uztel”.

De asemenea, oficialii Asociatiei Uztel spun ca Remus Borza a dezinformat Bursa de Valori Bucuresti, „comunicand public faptul ca instantele au decis ”definitiv si irevocabil” ca activitatea Uztel poate fi coordonata de administratorul judiciar. In contextul in care BVB a aprobat reluarea tranzactionarii cu titlurile Uztel, consideram ca Remus Borza prin Euro Insol SPRL se face vinovat de manipularea pietei de capital”.

Astfel, in data de 19.12.2012, a fost formulata o cerere de revizuire a deciziei pronuntate de Curtea de Apel Craiova in dosarul nr. 4732/105/2010/a10. In plus, Tribunalul Dolj nu a solutionat cererea de lamurire a dispozitivului Sentintei 1282 pronuntata in sedinta publica din data de 09.10.2012, in dosarul nr. 4732/105/2010. Conform dispozitiilor Legii nr. 85/2006 si ale Codului de Procedura Civila, confirmarea Planului de Reorganizare are loc la data ramanerii definitive si irevocabile a sentintei prin care Judecatorul Sindic confirma Planul de Reorganizare aprobat de Adunarea Creditorilor, adica dupa solutionarea tuturor contestatiilor si epuizarea tuturor cailor de atac, conchid oficialii Uztel.