Symmetrica, unul dintre cei mai mari producatori de pavele si borduri vibropresate de pe plan local, estimeaza o stagnare a pietei in acest an, atat in ceea ce priveste valoarea cat si volumul.
"Piata locala de profil se va mentine in acest an la nivelul lui 2012, atat in ceea ce priveste valoarea cat si volumul. Ne putem asteapta la o stagnare a volumului de produse livrate similar cu cel de anul trecut – aproximativ 12 milioane de metri. Symmetrica insa va raporta o usoara crestere a cotei de piata prin participarea la tot mai multe proiecte", a declarat Sebastian Bobu (foto), director executiv Symmetrica.

Totodata, compania mizeaza in acest an pe o crestere a volumului de produse livrate catre proiecte, atat publice, cat si comerciale sau rezidentiale.

„In acest moment, exista semnale optimiste privind volumul de lucrari si cantitatile de produse ce urmeaza a fi contractate pentru proiecte publice cu finantare europeana. De asemenea, si pe segmentul lucrarilor private – de tip rezidential si comercial – vom asista la o crestere a cererii, dar nu la fel de mare precum in cazul proiectelor publice”, a declarat Bobu.

Potrivit reprezentantului companiei, 70% din livrarile Symmetrica sunt pentru proiecte publice, in timp de 20% catre proiecte private iar 10% se indreapta catre consumatorul final (persoane fizice).

Afaceri de peste 14 milioane de euro


Symmetrica a raportat o crestere cu 10% a business-ului in 2012, in ciuda scaderii pietei cu un procent similar. De asemenea, compania si-a majorat cota de piata pana la 22%.

„Si in 2012 ne-am majorat cifra de afaceri, ajungand la un business de 14,6 milioane de euro, comparativ cu 13,5 milioane de euro in anul precedent. Aceasta crestere a fost sustinuta cu precadere de majorarea productiei prin inaugurarea a doua noi fabrici, la Prejmer (Brasov) si Sintereag (Bistrita)”, a precizat Bobu.
Acesta a subliniat ca anul trecut compania a inregistrat si o majorare a cotei de piata, la 22%, fata de 18% in 2011.

Cresterea a fost cu atat mai importanta cu cat piata locala de profil a raportat o scadere de 10% in 2012.

Au realizat 60 de proiecte in 2012

In ceea ce priveste proiectele mari catre care Symmetrica a livrat produse in 2012, reprezentantul companiei sustine ca numarul acestora a ajuns la peste 60, din care 45 de proiecte publice, restul fiind proiecte private.

„In proiectele publice am livrat aproximativ 2 milioane de metri de pavele si borduri, si am colaborat fie cu mari companii de constructii, fie direct cu atoritatile locale. Astfel, am reabilitat strazi si trotuare in Suceava, Bacau, Iasi, Botosani, Cluj, Sibiu sau Galati”, a subliniat Sebastian Bobu.

Cand vine vorba de principalele proiecte private catre care Symmetrica a livrate produse anul trecut, lista cuprinde magazine Penny Market sau Kaufland, dar si proiectul EuroMarket Iasi.

Miza pe montaj


In acest moment, Symmetrica se implica si in montajul a aproximativ 20% din produsele pe care le livreaza, urmand ca in acest an sa suplimenteze numarul echipelor proprii de montatori.

Cu cinci fabrici pe piata locala, dintre care doua inaugurate pe parcursul anului trecut, Symmetrica produce zilnic un volum total de 11.500 m de pavele si borduri, putand livra la preturi competitive in Moldova, Muntenia, Dobrogea si Transilvania.

In plus, din cauza majorarii costurilor la ciment si energie, anul viitor ar putea aduce si o crestere cu aproximativ 10% a pretului pe metru pentru pavele si borduri.

Principalii competitori ai Symmetrica pe piata locala sunt Semmelrock Stein+Design, Elis Pavaje si Serpocom.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri