Wall-Street.ro: De ce ati hotarat sa deveniti antreprenor?
Cristina Popescu: Sa fii antreprenor probabil este visul oricarui angajat, in special al celui crescut in companiile multinationale, care isi doreste sa isi urmeze pasiunile. De aici a pornit si visul meu, insa pentru mine, dorinta de a deveni antreprenor a mai avut o componenta si anume ca acest vis imi oferea posibilitatea de a face ceea ce imi place. Cu siguranta am avut si noroc, dar si suportul sotului meu a fost extrem de important.

WS: De ce ati ales sa lansati o afacere in domeniul educatiei?
C.P: Pentru multi oameni de afaceri motivul pentru care am pornit aceasta afacere probabil nu este deloc unul solid, dar eu am pornit de la o nevoie personala si anume de la faptul ca baietelul meu cel mare a inceput scoala, este in clasa I.
Nu simt nevoie sa-l controlez, dar incerc sa ma asigur ca este intr-un loc adecvat varstei lui si nu intr-o gradinita, ca tot ce ne propunem din punct de vedere activitati se intampla corect si ca aceste activitati sunt alese corespunzator.
Primus SchoolCamp nu este o scoala, este un loc doar al scolarilor unde isi pot face lectiile, lucra suplimentar la matematica si limba romana, participa la diverse cluburi (sah, street dance, matematica, pictura, engleza, etc), socializa, invata sa se joace si sa comunice frumos (jucam Monopoli, sah, Ratele si Vanatorii, o intreaga suita de jocuri de societate).
Apoi, printre cele mai importante aspecte, copii nu se joaca pe gadget-uri indiferent cum se numesc ele (PSP, tablet, telefoane, etc). Am constat un lucru foarte curios, desi toti se joaca acasa cu aceste gadget-uri, cat timp sunt in Priums SchoolCamp nici nu vorbesc despre ele, deci sigur nu le duc dorul.
Ca parinte, imi doresc sa iau copilul de la after school si seara sa-i verific doar temele. Altfel, ar trebui sa lucram pana tarziu acasa, fara a mai avea timp de relaxare si comunicare cu familia. De aceea ne asiguram ca fiecare copil pleaca acasa cu temele pregatite pentru a doua zi, dar si cu o pregatire suplimentara, necesara sedimentarii cunostintelor acumulate.
Imi doresc ca timpul de acasa sa fie alocat doar pentru familie si nu pentru lectii si lucru suplimentar.
Totusi, este foarte importanta comunicarea cu parintii, de aceea avem o corespondenta permanenta cu acestia si impresiile si recomandarile cadrelor scolare sunt mentionate in caietul de corespondenta, la finalul fiecarei saptamani.

WS: Care a fost investitia initiala in aceasta afacere si in ce au fost investiti banii?
C.P.: Pana in prezent am investit aproximativ 35.000 euro, iar cea mai mare parte a investitiei initiale a mers in amenajarea sediului cu renovare, mobila, chirie, materiale didactice (biblioteca, culegeri, planse, jocuri educative, etc). Insa conform planului nostru de dezvoltare, continuam sa investim pe parcursul primului an de activitate, lunar pentru a sustine desfasurarea zilnica a activitatii, dar si punctual pentru finalizarea proiectului (in functie de numarul de copii, sediul va mai suferi mici modificari). In plus, ne propunem sa amenajamun mic teren de sport in curte. Estimam ca in acest an vom mai investi in medie 20.000 euro.

WS: De unde ati avut fondurile necesare pentru a lansa aceasta afacere?
C.P.: Banii necesari demararii proiectului Primus SchoolCamp au venit dintr-un alt business, prin reinvestirea acestor venituri in companie.

WS: Cate persoane lucreaza in prezent pentru Primus School Camp? Este usor/dificil sa gasiti angajatii potriviti?
C.P.: In acest moment pentru Primus SchoolCamp lucreaza o echipa formata din sapte angajati permanent si colaboratori. Este intr-adevar o provocare, insa cand nu este? Sa gasesti omul potrivit, care sa corespunda nevoilor organizatiei si sa aduca plus valoare.
Am cautat si am reusit sa gasesc oameni flexibili, care sunt dispusi sa adopte metode si abordari noi in educarea si formarea copiilor, avand in vedere nevoile copilului din ziua de azi si nu ale copilului de acum 30 de ani.
Un mare ajutor il ofera psihologul nostru care petrece mai bine de 10 ore pe saptamana cu copiii. El observa comportamentul copiilor, cum relationeaza cu ceilalti colegi, cu adultii, cum se raporteaza la reguli, si nu in ultimul rand, le observa inclinatiile. In timpul petrecut impreuna, fac jocuri de comunicare, discuta probleme sociale si de comportament. Au dezbatut si problema expresiei “nu imi pasa”. Din cand in cand au jocuri de rol, iar in urma ultimei experiente de acest gen, cand copiii au jucat rolul invatatorilor adulti, iar invatatorii pe cel al copiilor, “copiii adulti” au tras concluzia ca scolarii “sunt cam greu de stapanit” .

Citeste si:

WS: Ce cifra de afaceri estimati pentru primul an de activitate?
C.P.: Este foarte greu de estimat, pentru ca in afacerile care implica copiii, parintii sunt destul de reticienti la orice schimbare de mediu pentru ca, in general, pot fi afectati copiii. Pentru ca un parinte sa isi mute copilul de la un afterschool la altul in timpul anului scolar, ar insemna sa aiba referinte foarte bune despre altul sau o nemultumire majora legata de afterschool-ul actual. Asadar, cel mai important proiect pentru noi pentru primul an de activitate este ca referintele despre Primus SchoolCamp sa fie cat mai bune, ca rezultatele si dezvoltarea copiilor din Priums sa fie una foarte buna, urmand ca din al doilea an sa avem o carte de vizita solida care sa atraga mai multi scolari.

WS: Care a fost cel mai dificil moment in dezvoltarea acestei afaceri?
C.P.: Vorbind acum si din experienta anterioara a dezvoltarii primului business, in dezvoltarea unei afaceri cel mai dificil moment este inceputul, iar pe parcus pot sa mai apara si alte momente dificile. Un start-up are intr-adevar provocarile lui. De la decizia de a merge mai departe, de a incerca si de a-ti asuma riscul sa pornesti un business, pana la gasirea echipei potrivite care sa poata sa duca la bun sfarsit obiectivele propuse, un plan coerent si actiunile potrivite, toate acestea te pot conduce catre succes sau catre esec.

WS: Care sunt planurile de dezvoltare pentru urmatorii 2-3 ani?
C.P.: Din punct de vedere cifre, speram ca in 2-3 ani sa reusim sa aducem Primus SchoolCamp in etapa de a se autofinanta. Din punct de vedere educational, planurile noastre sunt de a avea copiii echilibrati, responsabili, creativi, cu rezultate cat mai bune la scoala si la concursurile educationale.

Despre Primus School Camp

Primus SchoolCamp este un concept nou, creat special si adaptat pentru nevoile actuale de dezvoltare ale scolarilor, care a fost deschis in luna septembrie 2012.