Un document obtinut de Mediafax releva ca sistemul de protectie sociala care va fi acordat acordat persoanelor ce urmeaza sa fie disponibilizate prin concedieri colective incepand cu acest an si pana in 2018, ca urmare a restructurarii si reorganizarii unor companii de stat, a fost deja pregatit de Guvern si urmeaza sa fie introdus in perioada imediat urmatoare.

"Analizele economico-financiare efectuate la nivelul fiecarei companii nationale au conturat perimetrele miniere de perspectiva, precum si cele ce urmeaza a fi inchise. Drept urmare, fiecare operator economic va intocmi un program de restructurare prin care va stabili numarul de salariati ce urmeaza a fi disponibilizati in perioada 2013-2018 si care vor beneficia de protectia sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective. Scopul consta in reorganizarea activitatii societatilor comerciale si, de asemenea, un pret competitiv al energiei electrice si termice, care presupune disponibilizarea unui numar de salariati", se arata in document, fiind invocate totodata si angajamentele asumate de Guvern in fata Fondului Monetar International

Documentul, elaborat sub forma unui proiect de ordonanta de urgenta, stabileste ca societatile care pot efectua concedieri colective si numarul de salariati ce urmeaza sa fie disponibilizati se stabilesc prin hotarare a Guvernului, daca exista un program de restructurare sau reorganizare aprobat, astfel incat concedierea colectiva sa nu depaseasca termenul de 31 decembrie 2018. Acelasi document include insa si o lista de 16 companii care au sau vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate pana in anul 2018.

Pe aceasta lista au fost incluse Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Nationala de Inchidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Nationala a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Nationala a Sarii, Societatea Nationala a Huilei Petrosani, Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Baita Stei, Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti, cu filialele sale, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galati, Electrocentrale Bucuresti, Electrica, cu filialele sale, si Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.

In document este introdusa si o lista a companiilor care pot angaja salariati concediati colectiv, dar numai la activitati de conservare, inchidere, ecologizare si monitorizare postinchidere a minelor. Pe aceasta lista figureaza Minvest Deva, Societatea Nationala de Inchidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Nationala a Uraniului Bucuresti, Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Nationala a Sarii Bucuresti, Cuprun Min Abrud, Baita Stei.

Programele de restructurare vor include obligatoriu "salariatii care se incadreaza in prevederile Legii 263/2010 privind pensia pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de pensionare, masura aplicandu-se inclusiv membrilor alesi in organele executive de conducere ale organizatiilor sindicale", se arata in document.

Persoanele concediate vor primi indemnizatie de somaj, venit lunar de completare si plati compensatorii acordate in conformitate cu prevederile contractelor de munca aplicabile la nivelul fiecarei societati. Venitul lunar de completare se stabileste odata cu indemnizatia de somaj si este egal cu diferenta dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni inainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mult decat salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul National de Statistica, si nivelul indemnizatiei de somaj.

Venitul de completare se acorda lunar, pe perioade stabilite diferentiat, in functie de vechimea in munca a persoanelor concediate in conditiile prezentei ordonante de urgenta, respectiv pe 12 luni, pentru persoanele care au o vechime in munca cuprinsa intre 3 -10 ani, pe 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime in munca cuprinsa intre 10 si 15 ani, pe 22 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca cuprinsa intre 15 si 25 de ani, si pe 24 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca de peste 25 de ani.

Pot beneficia de plati compensatorii numai persoanele care au incheiat contracte individuale de munca pe durata nedeterminata cu cel putin 36 luni inainte de data concedierii. Beneficiaza de protectie sociala si persoanele care au fost preluate prin protocol de alte societati daca au incheiat contracte individuale de munca pe durata nedeterminata cu societatile de la care au fost preluate, in perioada prevazuta, si cele care au fost preluate de societatile rezultate in urma divizarii sau a altor forme de reorganizare a societatilor, dar din nou daca au incheiat contracte individuale de munca pe durata nedeterminata cu societatile supuse divizarii sau altor forme de reorganizare in perioada prevazuta.

Nu pot beneficia persoanele care au mai primit plati compensatorii acordate urmare a unui plan de concediere colectiva, indiferent de actul normativ prin care a fost reglementata concedierea colectiva.

Dupa expirarea perioadei de acordare a indemnizatiei de somaj, persoanele concediate beneficiaza, pana la incheierea perioadei stabilite in functie de vechime, de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni inainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mult decat salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul National de Statistica.

Citeste si:

Nu beneficiaza de venit lunar de completare persoanele care nu indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru stabilirea indemnizatiei de somaj.

In perioada in care primesc venitul lunar de completare, persoanele beneficiare raman in evidenta agentiilor pentru ocuparea fortei de munca in a caror raza teritoriala isi au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, pana la incetarea platii, si sunt obligate sa se prezinte lunar, pe baza programarii, sau ori de cate ori sunt solicitate la agentia pentru ocuparea fortei de munca pentru a primi sprijin in vederea incadrarii in munca, sa comunice in termen de 3 zile agentiei pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor si sa caute "activ" un loc de munca, precum si sa participe la serviciile pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate.

In situatia persoanelor care in perioada in care beneficiaza de indemnizatie de somaj doresc sa caute un loc de munca pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene si au primit aprobare pentru mentinerea platii indemnizatiei de somaj din partea agentiilor pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate, plata venitului lunar de completare se suspenda pe o perioada de cel mult 3 luni de la data obtinerii aprobarii.

Plata venitului lunar de completare inceteaza la data refuzului nejustificat de a se incadra intr-un loc de munca conform pregatirii sau nivelului studiilor, a refuzului nejustificat de a participa la serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala, la serviciile de consiliere si mediere oferite de agentia pentru ocuparea fortei de munca la care persoanele sunt inregistrate sau la data intreruperii acestora din motive imputabile persoanei si la data depistarii faptului ca presteaza activitati lucrative fara forme legale.

Se considera refuz nejustificat primirea unui salariu egal sau mai mic decat venitul lunar de completare si neparticiparea la programe de reconversie profesionala furnizate gratuit de agentiile pentru ocuparea fortei de munca sub forma de servicii de initiere, calificare, recalificare, perfectionare si specializare.

Nu se considera insa refuz nejustificat starea de sanatate necorespunzatoare pentru prestarea unei munci, justificata in baza unui certificat medical, confirmat de comisiile de expertiza medicala si prezentat de persoanele in cauza, in termen de 30 de zile de la intervenirea acesteia.

Inspectia Muncii are obligatia de a comunica Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, dupa efectuarea controalelor, numele si prenumele, adresa si codul numeric personal ale persoanelor depistate ca presteaza activitati fara forme legale.

La randul lor, angajatorii care refuza incadrarea in munca a persoanelor beneficiare de venit lunar de completare au obligatia de a anunta in termen de 3 zile agentiile pentru ocuparea fortei de munca, in evidenta carora s-au aflat aceste persoane, motivul refuzului.

Prin derogare de la Legea privind reforma in domeniul sanatatii, pe perioada venitului de completare persoanele concediate sunt asigurate in sistemul de asigurari sociale de sanatate, cu plata contributiei din alte surse.

Venitul lunar de completare are acelasi regim de impozitare ca si indemnizatia de somaj.