Grupul de firme LaDorna doreste sa se extinda in centrul tarii, conducerea companiei exprimandu-si interesul pentru construirea unei fabrici de lapte in judetul Hunedoara, care sa fie aprovizionata de crescatorii de vaci din zona. Vicepresedintele Companiei LaDorna, Valeriu Steriu, a declarat, citat de Rompres, in cadrul unei intalniri desfasurate la sediul Prefecturii Hunedoara, ca firma este interesata sa incheie contracte cu 50-100 de persoane care ar urma sa fie sprijinite in dezvoltarea unor ferme ecologice, in baza unor proiecte finantate prin Programul SAPARD.

Compania va pune la dispozitia fermierilor documentatiile tehnice pentru accesarea fondurilor europene, va acorda asistenta necesara pentru ca persoana interesata sa poata obtine un imprumut bancar, in vederea cofinantarii proiectului SAPARD, si va incheia contracte pe sapte ani cu producatorii de lapte de vaca.

Fermierul trebuie sa detina 20 de hectare de teren intabulat si 3.000 de metri patrati pentru constructia fermei ecologice, a precizat Valeriu Steriu. El a subliniat ca este important ca ferma sa aiba acces la un sistem de alimentare cu apa, energie electrica si iesire la un drum care sa poata fi folosit in orice conditii meteo.

Valoarea unei ferme se ridica la 110.000 de euro, din care 55.000 reprezinta cota de cofinantare iar diferenta - fonduri nerambursabile SAPARD. Conform calculelor specialistilor Grupului LaDorna, fermierul care va respecta tehnologiile va avea asigurat un castig lunar de 1.000 de euro, in conditiile in care se estimeaza o productie de 500 de litri de lapte pe zi, in fermele ecologice de crestere a vacilor.

Pentru preluarea si procesarea laptelui de la producatori, LaDorna va construi o fabrica intr-o zona convenabila a judetului Hunedoara, capacitatea proiectata de prelucrare fiind de 50.000 de litri pe zi. Primul pas in derularea proiectului va fi facut saptamana viitoare, cand La Dorna isi va deschide, in Deva, o unitate de implementare a proiectului, de unde fermierii interesati de proiect vor putea afla toate detaliile afacerii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri