Sorin Minea, presedintele Angst, considera ca alertele alimentare de la inceputul acestui an urmaresc doar “sperierea consumatorului”.

“Parerea mea este ca se sare calul. Pericolul pentru consumatori este zero, insa prin aceste scandaluri increderea consumatorului poate fi distrusa foarte usor. Nici nu putem vorbi de scandaluri, sunt simple zvonuri care pot duce la distrugerea brandurilor autohtone. Daca distrugem marcile locale ce mai punem in loc?”, a declarat Sorin Minea (foto) pentru wall-street.ro.

Potrivit acestuia, analizele sunt realizate inainte ca produsul sa ajunga la raft, aceste controale fiind efectuate de ani de zile in conformitate cu legislatia europeana. In plus, presedintele Angst vorbeste chiar de riscul unor falimente in lant intr-o industrie de retail care a raportat anul trecut cea mai mare scadere din Europa.

Romania a inregistrat in luna decembrie cea mai mare scadere lunara din UE a vanzarilor de retail, de 3,2%, comparativ cu noiembrie, in timp ce la nivel european declinul s-a situat la 0,6%, potrivit datelor publicate de Eurostat.

La randul sau, Dorin Cojocaru, vicepresedinte al Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL), spune ca romanii se grabesc sa “puna etichete” fara sa astepte rezultatele analizelor in cazul produselor vizate.

“Faptul ca apar la suprafata aceste informatii inseamna ca se fac controale. Asta insemna mai multa incredere in produsele aflate la raft. Trebuie sa asteptam dovezi concrete, sa vedem mai intai rezultatul analizelor”, completeaza Cojocaru.

Pe de alta parte, Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, vorbeste de o proasta gestionare atat in cazul scandalului legat de carnea de vita etichetata gresit drept carne de cal, cat si in ceea ce priveste laptele infestat cu aflatoxina.

“Aceste asa-zise scandaluri afecteaza foarte mult situatia producatorilor romani si industria alimentara. Vorbim de o proasta gestionare. Alertele alimentare sunt lucruri normale, insa era rolul ANSVSA sa informeze corect. De exemplu, nu s-a precizat exat ca laptele contaminat cu aflatoxina nu a ajuns la raft. Cand un produs cu probleme ajunge la raft consumatorul trebuie informat”, spune Fuia.

Citeste si:

Acesta estimeaza pierderi substantiale in acest an pentru industria de zootehnie si pentru producatorii a caror activitate se axeaza pe exporturi.

Victor Ponta a declarat ca “riscam sa cadem intr-o panica nationala si europeana si sa constatam ca nimic nu mai putem sa mai consumam”.

Explozie de scandaluri alimentare: Ponta vrea o noua conducere la ANSVSA

Explozie de scandaluri alimentare: Ponta vrea o noua conducere la...

“Urmaresc cu foate mare preocupare- si ministrul Agriculturii, de asemenea - toate semnalele pe care le primim referitoare la siguranta alimentara, la procedurile sanitar-veterinare. Cred ca este un domeniul extrem de important si sensibil. Pe de-o parte, in ultima luna si jumatate, ANSVSA, declansand controale, a calcat pe un musuroi extrem de mare de interese si de nereguli, si e bine ca se constata si se iau masuri si voi sustine in totalitate cele mai radicale masuri impotriva celor care nu respecta standardele. E vorba de mesajul dat catre populatie si interesul nostru economic legat de producatori. Au scapat anul trecut de seceta, iar anul acesta este panica descoperirilor. Din acest motiv, am avut o discutie cu ministrul Agriculturii, cu presedintele ANSVSA, si vom lua astazi masuri de reorganizare a conducerii ANSVSA”, a spus Premierul.

In urma scandalului carnii de cal etichetata ca fiind de vita, 1 din 2 romani declara ca are mai putina incredere in originea carnii cumparate si ca si-a schimbat alegerile legate de consumul de carne, arata un studiu realizat de Rogalski Grigoriu Public Relations.

CIFRE CHEIE in scandalul carnii de cal

CIFRE CHEIE in scandalul carnii de cal

O cantitate de lapte care continea aflatoxina, cu efect cancerigen, importata din Ungaria, si o alta aflata la un procesator din Romania au fost identificate si retrase de pe piata la inceputul acestei luni.

O noua ALERTA alimentara: Lapte cu aflatoxina, retras de pe piata

O noua ALERTA alimentara: Lapte cu aflatoxina, retras de pe piata

Cea mai recenta alerta alimentara vizeaza un lot de carne de curcan care ar fi continut reziduuri de antibiotic si ar fi ajuns in Germania de la o ferma din Romania.

Alt scandal alimentar: carne de curcan cu reziduuri de antibiotic, trimisa in Germania

Alt scandal alimentar: carne de curcan cu reziduuri de antibiotic,...

Sursa foto: Agerpres