Dupa ce investitiile in domeniu au scazut treptat de la an la an, piata de constructii din Romania isi revine cu greu dupa mai bine de patru ani in care a avut de suferit. Vocile din industria de profil sunt din ce in ce mai convinse ca depasirea crizei este departe de noi, iar o revenire va veni abia peste cativa ani buni.
Cristian Erbasu (foto), administratorul Erbasu SA si presedintele Patronatului Societatilor din Constructii (PSC), este convins ca piata de profil este departe de a-si reveni si crede ca anul 2013 va fi cel mai greu de pana acum.

“2013 va fi cel mai greu an din criza va fi. Din punctul de vedere al investitiilor s-a dovedit in istoria ultimilor 23 de ani ca anul de dupa alegeri este cel mai slab. Acest lucru afecteaza sectoarele care sunt strans legate de investitii, cum este si cel al constructiilor. Suntem in plina criza si este greu de evaluat cat va mai dura. Un lucru este cert: iesirea din criza nu va fi brusca, va fi un proces care va dura ani de zile. Daca in criza s-a intrat rapid, intr-un an de zile, nu acelasi lucru se poate spune si despre o depasire a ei”, a declarat omul de afaceri intr-un interviu acordat wall-street.ro.

Antreprenorul roman ii sfatuieste pe oamenii din constructii sa nu se astepte la minuni, cel putin nu intr-un timp atat de scurt. “Piata trebuie sa constientizeze ca daca schimbarile vor fi pozitive, ele vor veni treptat si vor avea efect in timp”.

Criza si efectele ei: salarii scazute si reduceri de personal


Piata de constructii depinde cel mai mult acum de investitiile facute de catre autoritati. Daca in perioada 2006-2009 au fost foarte multe investitii private, in prezent ele se afla la un nivel redus si sunt sanse foarte mari ca acestea sa ramana asa inca o buna perioada de timp.
“Ceea ce trebuie sa facem este sa dezvoltam infrastructura astfel incat sa oferim posibilitati mediului privat de a-si dezvolta business-urile. Pe noi criza ne-a prins intr-o situatie buna, iar in acest fel am beneficiat de piata. In 2008 am reusit sa incheiem contracte care s-au derulat in 2009 si 2010, unele dintre acestea chiar si in 2011. Chiar si in aceste conditii, pentru a evita efectele crizei, a trebuit sa reducem salariile cu circa 10% in 2010, iar in 2012 am fost nevoiti sa reducem si numarul de personal cu pana la 40% pentru a ne eficientiza costurile”, a precizat Cristian Erbasu.

Scaderile, spune omul de afaceri, au venit in special datorita vomului tot mai mic de contracte.

“Numarul de contracte pentru anii imediat urmatori instalarii crizei s-a diminuat, iar acest lucru a condus la luarea unor decizii radicale. Ne asteptam sa apara din nou pe piata proiecte”, a mai declarat omul de afaceri.

In prezent, pentru grupul Erbasu lucreaza circa 900 de angajati.

“Cel mai sugestiv este sa ne uitam la numarul de angajati ai unei firme din constructii. Acesta arata in realitate activitatea pe care o desfasoara o companie pe acest domeniu si poate dicta daca este vorba de o evolutie pozitiva, o stagnare sau pierdere”, a continuat acesta.

Problemele reale din piata


In opinia omului de afaceri, principalele probleme din piata sunt lipsa contractelor, dar si lipsa de capital a companiilor care activeaza in domeniu.

“Anul 2013 nu arata deloc bine. Numarul contractelor nu da semne de revenire, in plus, companiile sunt decapitalizate – ajungand in situatia de a-si pierde utilajele cumparate prin leasing fiind in incapacitate de plata”.

Erbasu apreciaza insa ca daca se va reusi in a doua parte a anului o revitalizare a proiectelor pe fonduri nerambursabile, atunci se poate asista la demararea unor proiecte de anvergura prin parteneriatele de tip public-privat, iar de atunci lucrurile s-ar putea echilibra.

“Multi dezvoltatori au intrat in insolventa si au lasat foarte multe firme cu creante, statul are deasemenea arierate, pe care sustine ca le va plati in cursul acestui an, insa ar trebui sa nu fie doar o actiune temporara, ci sa fie o actiune continua. In acest mod firmele vor avea posibilitatea sa isi plateasca datoriile”, este de parere administratorul companiei de constructii Erbasu.

CITITI SI Marii antreprenori ridica miza in agricultura: ce planuri are Erbasu in domeniu

O alta problema a pietei: pragatirea angajatilor


Gradul slab de pregatire si lipsa de profesionalism a angajatilor romani este un alt subiect pe care antreprenorul roman l-a adus in discutie in cadrul intalnirii cu wall-street.ro. “O problema reala este reprezentata de pregatirea personalului de lucru, a angajatilor. Acestia nu sunt instruiti pentru a aborda proiectele prin fonduri nerambursabile. Ele trebuie abordate serios, documentele trebuie facute exact cum sunt in realitate si trebuie facute la timp. Exista o frica de a nu gresi, care este pornita chiar si din incompetenta. E mai bine sa nu fac decat sa gresesc si sa fiu tras la raspundere, aceasta este mentalitatea. Vinovati nu sunt doar cei care reprezinta beneficiarii ci si constructorii. Sunt in egala masura vinovati. Aceste documente trebuie realizate de catre toti cei implicati intr-un astfel de proiect”, a precizat Erbasu.

El atrage atentia si asupra specialistilor in domeniu, care de fapt isi spun in acest fel, dar in realitate lucrurile stau cu totul diferit.

“Specialistii in constructii nu mai sunt cum erau odata. O mare parte dintre acestia se dau in prezent specialisti si care nu sunt, nu au capacitate de a duce un proiect de la cap la coada. Ba mai mult, o parte dintre ei, si ma refer la cei care stapanesc foarte bine in teorie multe lucruri, cand le aplica nu fac decat sa blocheze proiectele pentru ca nu isi dau seama care este filozofia acestora. Ei nu cauta decat motive de a bloca proiecte, care de multe ori sunt exagerate, si care se pot rezolta. Ei nu aduc solutii”.

Licitatiile, un alt subiect delicat


In ultimii ani, licitatiile pentru proiectele de anvergura si nu numai s-au atribuit in general ofertei cu pretul cel mai mic. In opinia omului de afaceri Cristian Erbasu, acest gen de practici trebuie sa ia sfarsit, iar licitatiile sa fie castigate de firmele cu oferta cea mai avantajoasa, care ofera siguranta finalizarii lucrarilor.

“Trebuie urmarita cu atentie atribuirea licitatiilor. Din fericire avem semnale ca acest obicei de atribuire a licitatiilor in functie de cel mai mic pret va disparea si va fi inlocuita de oferta cea mai avantajoasa, astfel incat cei care vin cu preturi nejustificate sa nu mai primeasca astfel de contracte deoarece ca s-a dovedit ca se deruleaza si raman blocate, fiind subfinantate. Dintre putinele proiecte luate prin oferta pretului cel mai mic, cea mai mare majoritate se blocheaza, a declarat presedintele Patronatului Societatilor din Constructii.

De ce dureaza atat de mult efectuarea lucrarilor de constructii in Romania


Daca ne uitam la vestici, dar si la tarile mai putin dezvoltate din intreaga lume, vom observa ca la capitolul infrastructura pierdem din ce in ce mai mult an de an. Cel mai nou raport de profil, intocmit de catre World Economic Forum si tratat intr-un articol de catre Wall-Street.ro, arata o situatie extrem de delicata pentru tara noastra: Romania este recunoscuta pentru infrastructura de proasta calitate, ocupand pozitia a 97-a intr-un top al calitatii infrastructurii, fiind depasita de tari precum Botswana (Africa, locul 87), Bosnia si Herzegovina (locul 94), cat si vecinii nostri de peste prut – Republica Moldova care ocupa locul 92.

Desi raportul face referire la calitatea lucrarilor de infrastructura, un alt aspect relevant in aceasta discutie il are si durata de executie a acestora, in cazul tarii noastre fiind unul extrem de ridicat.

Cristian Erbasu considera ca principalele cauze care duc la aceste blocaje in realizarea la timp a proiectelor tin in principal de anumite sincope care impiedica buna desfasurare a lucrarilor.

“Sunt foarte multe cauze. Una dintre acestea tine de procedurile necesare demararii unui proiect de anvergura. Sunt foarte multi pasi de facut, sunt multe sincope, dar si o serie de contestatii care sunt primite – castigatori ai unor licitatii contestati si schimbati, alte companii castigatoare carora mai apoi le sunt contestate drepturile si asa mai departe. Suntem intr-un carusel al contestatiilor”, spune acesta.
O alta problema care duce la blocarea lucrarilor tine de legislatie: “Sunt foarte terenuri care se afla in proprietatea unei anumite persoane care nu renunta la acea particica de teren, decat in schimbul unor sume fabuloase - , dar si situatii in care finantarile nu sunt asigurate, dar si situatii unde proiectele pe care s-a semnat memorandumul de finantare nu sunt dintre cele mai reusite avand vicii majore, sistandu-se iarasi lucrarile”.

In opinia omului de afaceri, un studiu de fazabilitate bine facut, un grad de absortie al fondurilor europene mai mare cat si un program mai riguros de atribuire a licitatiilor ar putea schimba radical situatia constructiilor din tara noastra.

“Daca studiul de fazabilitate este bine facut si daca proiectul tehnic este bine intocmit, atunci sunt sanse foarte mari sa fie rezultate bune. Daca nu, apar aceste intarzieri care fac ca in acest moment numarul de proiecte finalizate pe piata sa fie foarte mic. Totodata, gradul de absorbtie al fondurilor in cazul tarii noastre este foarte mic. Ar trebui sa profitam mai mult de acest avantaj”, apreciaza Erbasu.

Facand o comparatie intre Romania si celelalte state dezvoltate din Europa, antreprenorul roman sustine ca desi in strainatate unele lucrari poate nu sunt terminate la termen exista o pondere a celor care se termina la timp si care sunt executate mult mai mare decat la noi.

“Bani exista! O schimbare de mentalitate ar putea aduce schimbarea in piata”


Bani in piata exista, este de parere Erbasu. O schimbare de mentalitate a constructorilor si a angajatilor din acest domeniu ar putea aduce o schimbare in piata de profil. Iar acest lucru s-ar putea realiza daca managementul companiilor din Romania s-ar orienta inspre ceea ce este cu adevarat esential pentru mediul de afaceri.

“Ar fi utila o schimbare de mentalitate, iar psihologic macar trebuie sa incercam sa iesim din criza. Daca reusesc sa iasa din aceasta psihoza a crizei si cei care au potential financiar si sa arunce banii pe piata pentru investitii ar fi extrem de util. Banii exista, dar sunt blocati din cauza temerii”.

Ca in orice piata exista o lupta a supravietuirii, in care miscarile intelepte si deciziile corecte aduc succes in afaceri. Nu este o noutate ca lupta din piata de constructii este una foarte dura, iar acest lucru il explica administratorul grupului de firme Erbasu, sustinand ca in acest business “te poti astepta la orice”, fiind un domeniu in care sunt foarte multi oameni implicati.

Insa o revenire, cat si o revitalizare a mediului de afaceri din constructii se poate face doar daca oamenii care activeaza pe aceasta piata se vor axa pe ceea ce este cu adevarat important, lasand orgoliile si problemele juridice deoparte.

In loc sa isi consume energia pentru buna desfasurare a activitatii companiei, managerii intra in zone juridice, financiare, lucruri care le consuma timpul si energia si nu se mai canalizeaza pe aspectele importante ale business-ului pe care il conduc”.

Parteneriatul public-privat, miza pentru iesirea din criza


Cristian Erbasu crede ca un potential in aceasta perioada dificila il reprezinta modelul de parteneriate public-privat, in special pentru contractele de anvergura. “Parteneriatul public-privat este un model de finantare pentru contractele de anvergura si este una dintre variantele care ar putea aduce o crestere a pietei de constructii. Nici contractele de mica si medie anvergura nu trebuie uitate, sunt necesare pentru jucatorii mai mici din piata”.

Omul de afaceri estimeaza ca anul acesta exista posibilitatea sa asistam la o noua scadere a pietei, din lipsa de proiectelor noi, dar totul depinde de cum vor gestiona autoritatile cea de-a doua parte a anului.

In business-ul pe care il conduce, Cristian Erbasu spune ca este implicat in cateva proiecte importante.

“In momentul de fata continuam programul de reabilitare termica in sectorul 6 din Capitala, lucram la bazinul olimpic de la Dinamo, avem un proiect in gara de la Calarasi, statia de epurare din Targoviste, cat si lucrari de apa si canal cu Apa Nova derulat pe mai multi ani, dar si mai multe lucrari de termoficare in cartierul Aviatiei si in zona Plevnei din Capitala”.

In business-ul Erbasu, cea mai pare pondere o reprezinta constructiile (85%), urmat de actuvutatea agricola si hoteliera, care ocupa in acest moment, impreuna, circa 15%.

Pentru urmatorii trei ani, Cristian Erbasu estimeaza o dublare, chiar o triplare a ponderii pe segmentul agricol, la circa 20% din business, ca urmare a dezvoltarii fabricii de la lactate Erbalact.

La nivelul anului 2012, afacerile grupului de firme Erbasu SA se situau la circa 50 de milioane de euro, in stagnare fata de nivelul anului 2011.

Sursa foto: captura agerpress.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri