Cele 24,2 milioane euro au fost distribuite catre Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, Romania, Spania si Suedia, pentru a ajuta 5.271 de persoane sa se reincadreze in campul muncii, in urma concedierilor care au aparut in mai multe sectoare ale economiei, printre care cel auto, al telefoanelor mobile, al produselor metalice, echipamentelor electronice si activitatilor sociale, potrivit unui comunicat transmis vineri de CE.

Astfel, 8,2 milioane euro sunt destinati sprijinirii a 2.416 de fosti angajati Nokia, dintre care 1.416 in Romania si 1.000 in Finlanda. Acestia si-au pierdut locurile de munca in urma transferului liniilor de asamblare de telefoane mobile in tari asiatice.

Suma care revine Romaniei este de 2,9 milioane euro, potrivit propunerilor inaintate de Comisie in luna octombrie a anului trecut. Ajutorul financiar alocat Finlandei este in valoare de 5,3 milioane euro.

Costul total al programului de sprijinire a fostilor angajati Nokia din Romania este de 4,5 milioane euro, din care 2,9 milioane euro de la Fondul european de ajustare la globalizare, potrivit informatiilor prezentate in octombrie de CE.

Programul presupune sprijinirea fostilor angajati Nokia prin informare, consiliere si orientare profesionala, formare in vederea certificarii, promovarea spiritului antreprenorial si asistenta financiara pentru infiintarea unei intreprinderi, indrumare si sprijin dupa angajare, precum siprin mai multe tipuri de alocatii, precum alocatii pentru cautarea unui loc de munca, alocatii pentru transport si pentru stagiu.

Citeste si:

Suedia a primit 5,4 milioane euro pentru sprijinirea a 1.350 de fosti angajati ai producatorului auto Saab.

In Austria, Comisia a alocat 5,2 milioane euro pentru masuri in sprijinul a 350 de fosti lucratori in sectorul serviciilor sociale mobile pentru persoane cu handicap.

Italiei ii revin 2,6 milioane euro in ajutorul a 502 de muncitori concediati de zece companii implicate in productia de motociclete si mopede, piese de schimb si componente.

Un numar de 616 muncitori din Danemarca vor beneficia in urma unei alocatii de 1,3 milioane euro de la UE, dupa ce au fost concediati de producatorul de circuite imprimate Flextronics.

In Spania, Comisia va distribui 1,2 milioane euro in sprijinul a 500 de lucratori concediati de mai multi producatori de prefabricate din metal.