Compania are in plan sa deschida in acest an atat magazine proprii, cat si unitati in regim de francize.

Casa Rusu deschide al 13-lea magazin in regim de franciza la Dej.

“Am demarat in 2011 sistemul de francizare si suntem multumiti de evolutia pe care am avut-o in aceasta directie. Anul 2013 incepe cu deschiderea magazinului din Dej si va fi continuat de cel putin alte 8 magazine in regim de franciza, iar pentru urmatorii 3-5 ani obiectivul este de a avea cate o franciza in fiecare oras mic si mediu cu pana la 50,000 de locuitori”, a declarat Cristian Rusu, administratorul grupului Rus Savitar, compania care opereaza brandul Casa Rusu in retail.

Magazinul Casa Rusu din Dej, al 13-lea deschis in regim de franciza, are o suprafata de 400 mp si este prima unitate in regim de franciza din judetul Cluj.

“Strategia Casa Rusu este de a valorifica in retail avantajul producatorului: acela de a vinde produse de calitate la preturi extrem de accesibile, rezultat al volumelor mari si al lipsei intermediarilor in procesul de distributie. Investim permanent in eficientizarea productiei si a productivitatii, astfel incat sa pastram preturile accesibile pentru clientul final” declara Cristian Rusu.

Citeste si:

Compania Casa Rusu este prezenta in judetul Cluj prin doua magazine, un magazin propriu, care se afla la Cluj si cel inaugurat la Dej in urma cu trei zile.

Orasele in care s-au deschis anul trecut magazine in regim de franciza sunt Baia Mare, Tecuci, Vatra Dornei, Petrosani, Caransebes, Resita, Turnu Magurele, Viseu de Sus, Bistrita, Suceava.

“Suntem de 2 ani intr-un proces dinamic de extindere care inseamna atat deschiderea de magazine in sistem de franciza, cat si magazine proprii. In 2012 am continuat politica de dezvoltare a retelei de magazine proprii Casa Rusu ajungand la un numar de 12 magazine in acest moment. Pentru anul 2013 avem in plan deschiderea a inca 10 magazine proprii, iar in viitorul foarte apropiat, in prima parte a anului vom inaugura magazinele din Buzau, Oradea, Constanta, Piatra Neamt si Arad. In total, 2013 va insemna cel putin 19 noi magazine Casa Rusu, proprii si francize”, a declarat Raia Marius, director general Casa Rusu.

Casa Rusu este compania de retail a producatorului Rus Savitar. Compania si-a inceput activitatea in 1994, in prezent fiind unul din cei mai mari producatori de mobilier din Romania, prin productia realizata in cele 3 fabrici existente pentru realizarea mobilierului din pal melaminat si a mobilierului tapitat. Capacitatea de productie este de 18.000 garnituri de mobilier din pal/luna si 2 000 de seturi de mobilier tapitat/luna. Activitatea de productie si logistica se desfasoara pe o suprafata de 100.000 mp, valoarea investitiilor in capacitatea de productie fiind de peste 20 milioane de euro. In prezent, in cadrul grupului sunt peste 900 de angajati.