Domeniile Ostrov a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 16 mil. lei (3,6 mil. euro), in crestere cu 20%, la un volum estimat de 5 mil. litri.

Aceasta crestere a fost sustinuta in principal de sectorul de retail care reprezinta 80% din totalul vanzarilor, in timp ce HoReCa reprezinta restul de 20%. Cele mai vandute game de vinuri in retail au fost Domeniile Ostrov, Premiat si Vinaria Ostrov, iar in HoReCa: Domeniile Ostrov Reserve cu soiurile Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Chardonnay, Cabernet Sauvignon si Merlot si gama de vinuri Cetatea Durostorum cu Chardonnay si Sauvignon Blanc.

Domeniile Ostrov a investit anul trecut 700.000 de euro in replantarea cu soiuri nobile a 1.300 de hectare.

Citeste si:

“In acest an ne vom concentra mai mult ca in alti ani pe sectorul HoReCa, avand o noua gama de vinuri premium, pe care piata romaneasca a inceput sa le aprecieze din ce in ce mai mult. In ultimii ani se resimte o schimbare majora a comportamenului de consum si asta se datoreaza in principal cresterii calitatii vinului produs aici. Prin investitiile masive realizate in ultimii ani de producatorii autohtoni, s-a oferit consumatorilor posibilitatea de a-si reeduca gustul si abordarea fata de vin. Un bun indicator este faptul ca vinurile dulci si demidulci scad in consum, iar vinurile demiseci si seci cresc in pondere de la an la an. Aceeasi tendinta de crestere se poate observa in zona soiurilor, in detrimentul vinului de masa”, declara Oana Belu.

Domeniile Ostrov reprezinta brandul “umbrela” sub care se comunica gamele de vinuri ale podgoriei Ostrov. Alaturi de podgoria de vita de vie compania mai detine 500 de hectare de pomi fructiferi si 200 de hectare de legume.

Oana Belu si fratele sau, Horia Culcescu, detin pachetul majoritar al companiei Domeniile Ostrov.