Posta Romana vrea sa reduca timpul de lucru cu pana la patru ore si sa diminueze salariile cu 25 sau 50 la suta pentru pana la 6.000 de salariati, aceasta fiind o forma mascata de concediere colectiva, spune presedintele Sindicatului Lucratorilor Postali din Romania, Matei Bratianu.
Sindicalistii din Posta Romana ameninta cu noi proteste, reclamand ca cei din conducerea companiei ar vrea sa reduca normele de lucru si salariile pentru aproximativ 6.000 de salariati, scrie Mediafax.

"Reducerea timpului lucru de la opt ore la sase sau patru ore inseamna si salarii diminuate cu 25 sau 50 la suta pentru 4.000-6.000 de salariati din urban si rural. Sunt afectati agenti postali si factori din mediul rural, dar si oficiante din mediul rural si din oficiile urbane. Aceasta reducere de program si de salariu este o consecinta a normarii activitatii salariatilor din Posta Romana facuta de conducerea companiei in 2012", a declarat Matei Bratianu.

Liderul sindical spune ca, pentru aceasta normare, compania a cerut date statistice care sa arate volumul de operatiuni facute de agenti, factori postali si oficiante, rezultatul acestui demers fiind inscris intr-o fisa de normare pe care dirigintii oficiilor de posta din rural si urban au trimis-o la conducerea Postei Romane.

"Conducerea companiei, din birou, utilizand un site neoficial pentru aprecierea distantelor parcurse zilnic de agenti si factori postali, refuzand sa ia in considerare adeverintele eliberate de primarii, in care era mentionat numarul de kilometri din fiecare localitate rurala, a diminuat cu pana la 22 la suta numarul de kilometri parcursi zilnic de agenti si de factorii postali", afirma presedintele Sindicatului Lucratorilor Postali din Romania.

Matei Bratianu a dat ca exemplu o strada din Orastie care are doi kilometri lungime, factorul postal fiind normat cu doi kilometri, desi el trebuie sa presteze servicii pentru inca 10 alei care sunt de o parte si de alta a strazii.

"Din strada asta pornesc, lateral, 10 alei cu 53 de blocuri. Fiecare alee are cel putin 300 de metri lungime. Pentru ca el sa parcurga cele 10 alei dus-intors, inseamna trei kilometri in plus fata de ce au luat ei de pe site. In acelasi timp, de la fiecare alee pana la intrarea in scara blocului sunt cate 10 metri. Dus-intors inseamna 20 de metri si inmultit cu 50 de blocuri inseamna inca un kilometru. Deci factorului care are acel sector i s-au anulat, in felul acesta, patru kilometri, care inseamna o ora", a declarat Bratianu, precizand ca sunt zone intregi din localitati rurale unde sunt strazi si fundaturi care nici macar nu figureaza pe site.

In acest context, liderul sindical afirma ca angajatii nu pot fi de acord cu rezultaul acestei normari, mai ales in ce priveste numarul de kilometri.

Matei Bratianu a mai spus ca actuala conducere a Postei Romane a mai decis ca la oficiile postale unde, in urma normarii, a rezultat ca exista acoperire de prestatii numai pentru jumatate dintre oficiante, sa se reduca programul de lucru pentru toate angajatele.
"Am umblat in foarte multe judete din tara si multi salariati au spus ca nu ar accepta varianta cu reducerea programului de lucru pentru toti salariatii, in locul concedierii sau anularii posturilor care rezulta ca nu au acoperire. Au spus ca au datorii, rate la banca, copii de crescut si nu se pot descurca cu jumatate din salariu. Pentru 80 la suta din salariati, respectiv cam 26.000 de oameni, jumatate din salariu ar insemna sa ramana cu o suma neta intre 450 si 640 de lei pe luna, cu tot cu tichete masa si sporuri. Au spus ca prefera varianta disponibilizarii colective, pentru ca, in felul acesta, cei care raman, raman cu salariul integral, iar ceilalti vor beneficia de somaj si salarii compensatorii", a explicat liderul sindical.

Matei Bratianu afirma ca, prin aceasta reducere, conducerea companiei ar face, de fapt, concediere colectiva mascata, neplatind in felul acesta salarii compensatorii.

"Daca reduce la 4.000 de salariati programul si salariul este ca si cum ar concedia 2.000 de salariati fara niciun leu salariu compensatoriu", sustine Bratianu.

Potrivit liderului sindical, sindicalistii vor face, in perioada urmatoare, actiuni de protest in Bucuresti, dar si in judetele in care situatia o va impune.

"Ne mentinem afirmatia ca este cea mai slaba si mai agresiva conducere pe care a avut-o Posta Romana in ultimii 23 de ani. Este singurul director general care incalca fara nicio ezitare prevederile din Contractul Colectiv de Munca in defavoarea salariatilor si, pentru asta, vom continua actiunile de protest, vom actiona conducerea companiei in instanta, acolo unde va fi cazul, si la solicitarea salariatilor membri de sindicat, sindicatul ii va reprezenta in fata sefilor judeteni de posta, daca acestia ii vor chema sa le modifice abuziv contractul individual de munca, prin reducerea cu doua sau patru ore a programului", a mai spus Bratianu.

Presedintele Sindicatului Lucratorilor Postali a mai spus ca nu a primit niciun document referitor la normare din partea conducerii Postei Romane.

"Au fost trimise numai directorilor judeteni, care le-au dat dirigintilor", a precizat acesta.

Sindicalistii din Posta Romana au organizat, in februarie, mai multe actiuni de protest in Bucuresti si in tara, cerand demisia conducerii, pe care o acuza de "incapacitate si nepasare" ce vor duce, in opinia lor, la reducerea salariilor si la desfiintarea de oficii postale urbane si a tuturor ghiseelor postale rurale.

Ei au mai cerut plata drepturilor salariale asa cum au fost negociate, acordarea zilelor libere cuvenite si demiterea conducerii daca nu creste veniturile companiei cu 8-10 la suta in 2013.

Ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, a declarat despre protestele angajatilor de la Posta Romana, in 8 februarie, ca acestea "nu au niciun obiectiv" si reprezinta "o manipulare" facuta de "cativa smecheri de acolo, care si-au vazut daramate interesele lor private".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri